75422262_2680058528755335_8674400518354763776_o_7f546.jpg

Primul partid cu specific local din Prahova a fost înregistrat, oficial, de Tribunalul București.

Comunicatul Partidului Prahova în Acțiune:

Tribunalul Bucureşti a dispus înregistrarea primei formațiuni politice independente prahovene, Partidul Prahova în Acțiune, în Registrul Partidelor Politice.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Până la prima Convenție, conducerea va fi asigurată de Comitetul de Iniţiativă, compus din 7 membri fondatori, iar Preşedintele Comitetului de Iniţiativă va reprezenta Partidul Prahova în Acțiune în relaţiile cu terţii.

Comitetul de Iniţiativă are următoarea componenţă:

• Răzvan - Toma Stănciulescu – Preşedintele Comitetului de Iniţiativă, 41 ani, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Româno-Americane, specializat în Drept Comercial

• Dan Andrei Patrichi – 39 ani, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Ecologice din Bucureşti

• Cristina Toma – 43 ani, absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, specializată în Instituții Politice şi Constituționale

• Iuliu-Andrei Dan – 37 ani, absolvent al Facultății de Inginerie Mecanică şi Electrică din cadrul Universității Petrol-Gaze

• Iuliana Stan – 36 de ani, Absolventă a Facultății de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti

• Ionela-Daniela Băzăvan – 42 ani, absolventă a Facultății de Limbi Străine din cadrul Universității Bucureşti, masterand în Administrație Publică şi Integrare Europeană

• Sanda Moroianu – 63 ani, absolventă a Facultății de Limbi Străine din cadrul Universității Bucureşti

Mesajul Preşedintelui Comitetului de Iniţiativă:

„Partidul Prahova în Acțiune este o organizație locală, de centru, independentă, care îşi desfăşoară activitatea la nivelul Județului Prahova, având ca scop implicarea activă în viața politică şi aplicarea de soluții eficiente pentru dezvoltarea comunității.

Punem accentul pe oameni, pe mediul antreprenorial şi pe organizațiile non-guvernamentale, în viziunea noastră colaborarea dintre administrație şi acestea fiind cheia pentru dezvoltarea sustenabilă a unei comunități.

Vom candida la alegerile locale din anul 2020 nu doar cu un program politic cinstit, ci şi cu o echipă de oameni competenți, de bună-credință, realizați în plan profesional şi împliniți în plan familial, exemple adevărate pentru comunitate, care doresc să îşi crească copiii într-o cetate curată, puternică şi prosperă.

Gândim proiectele pentru oameni şi le construim local, fără directive venite "de sus", astfel încât resursele financiare să fie atrase şi folosite cu înțelepciune.

Politica este singurul mod prin care ne putem influența felul în care trăim, iar crezul nostru este că aceasta trebuie făcută de jos în sus, de la bază către centru, mai aproape de nevoile şi aşteptările cetățenilor. De aceea, drumul nostru comun este deschis tuturor celor care doresc să se implice în dezvoltarea comunităților în care s-au născut, trăiesc sau muncesc.

Menirea noastră este să demonstrăm că politica adevărată se face prin construcţia ideilor, nu prin atacuri personale, prin unitate, nu prin dezbinare.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Co-fondator
Preşedinte al Comitetului de Iniţiativă,
Av. Răzvan Stănciulescu

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg