- Publicitate -

Adrian Semcu nu va demisiona din funcția de vicepreședinte al CJPh/Scandal de proporții în PNL Prahova

Data:

Adrian_Semcu1Adrian Semcu exclude demisia sa din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova (CJPh). Într-o declarație oferită în exclusivitate pentru observatorulph.ro, fostul președinte al liberalilor prahoveni subliniat faptul că intenționează să rămână în funcția publică cel puțin până la sfârșitul lunii februarie, lună în care liberalii prahoveni ar trebui să organizeze alegeri interne.

“Aștept Conferința Județeană care, conform statutului PNL, ar trebui să fie organizată în trei luni de la data de 12 decembrie 2011, dată la care am fost demis atât eu, cât și Biroul Executiv Județean. Abia după aceea, în funcție de rezultatul alegerilor care trebuie organizate conform statutului, voi lua decizia cea mai bună pentru partid”, ne-a declarat Semcu. În aceeași discuție, acesta a exclus categoric posibilitatea de a-și da demisia la cererea Biroul Politic Teritorial Județean Interimar.
Vă reamintim că vineri, 6 ianuarie, B.P.T.J.I. al PNL Prahova a solicitat demisiile lui Semcu și ale altor trei membri ai organizației din funcțiile pe care aceștia le dețin “în administrația publică a Municipiului Ploiești și a Județului Prahova”. Este vorba despre Cătălina Bozianu – viceprimar al Primăriei Municipiului Ploiești, Răzvan Lungu – director al RASP Ploiești și Cristian Grozavu – director adjunct al S.C. Hale și Piețe Ploiești, colaboratori apropiați ai fostului președinte al liberalilor prahoveni.

Citește și textul comunicatului de presă prin care cei patru erau somați să-și depună demisiile
“07.01.2012
C O M U N I C A T
Vineri, 06 ianuarie a.c., Biroul Politic Teritorial Judetean Prahova al P.N.L., s-a întrunit în sedinta ordinara pentru a analiza strategia de actiune politica a PNL Prahova la nivelul Municipiului Ploiesti si a Judetului Prahova.
Noua conducere PNL Prahova, constatând continuarea starii de colaborare  cu partidul stat PDL a unor membrii PNL ce îndeplinesc functii de conducere la nivelul administratiei publice din Municipiului Ploiesti si din Judetul Prahova, împotriva liniei politice a PNL si a Protocolului USL semnat în 05 februarie 2011, a decis luarea unor masuri care sa duca la eficientizarea actiunii politice si câstigarea alegerilor locale si parlamentare din anul 2012 de catre USL în Prahova.
În acest sens, Biroul Permanent Teritorial PNL Prahova a decis sa ceara demisia din functiile publice detinute în administratia publica a Municipiului Ploiesti si a Judetului Prahova, a urmatorilor membrii PNL:
– Adrian Semcu din functia de Vicepresedinte al Consiliului Judetean Prahova;
– Catalina Bozianu din functia de Viceprimar al Primariei Municipiului Ploiesti;
– Razvan Lungu din functia de Director al RASP Ploiesti;
– Cristian Grozavu din functia de Director Adjunct al S.C. Hale si Piete Ploiesti.
Biroul de Presa PNL Prahova”

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Am găsit materiale de construcții de calitate la 2 km de Ploiești

Știți vorba care este secretul unei căsnicii? ”Da, draga...

Scrisoarea mamei unui elev care dă BAC-ul: ”Schimbați ceva!”

Observatorul Prahovean publică scrisoarea deschisă a unei cititoare pentru...

Sisteme fotovoltaice performante cu garanția ARTSANI

În doar câteva luni de la înființare, ARTSANI Energy...

Câte culturi au fost calamitate de grindină în 2024

Sistemul Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un...

Cum arată acum podul de la Blejoi închis pentru reparații

A trecut o săptămână de la închiderea circulației rutiere...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Ce faci când asociația de proprietari refuză să dea explicații?

Ai nelămuriri cu privire la întreținerea de la bloc...

Elevii de la vocaționale, transferați obligatoriu dacă au sub 6

Elevii înscriși la liceele vocaționale, care nu obțin minimum...

Prefectura contestă demolarea caselor ilegale din Ploiești

Primăria Ploiești a emis mai multe dispoziții pentru demolarea...

Donerul, noul burger? Cum au început prahovenii să aleagă gustul turcesc

Ani la rând, burgerul a fost regele mâncării rapide....

Accident în zona Bereasca din Ploiești

Accidentul rutier s-a produs, vineri după-amiază, în zona Bereasca...
- Publicitate -

Emisiuni

Se scumpește energia electrică! Facturi duble după 1 iulie

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...

Cine sunt prahovenii plătiți pentru ședințe și comisii

Jurnaliștii Marius Nica și Claudiu Vasilescu au dezbătut în...
- Publicitate -

Vox Publica

Nu pensiile speciale sunt cea mai mare problemă a bugetului

Înainte de a vă inflama din cauza titlului, vă...

România? Mai așteaptă, avem ședință

România nu e în criză politică. E într-un vid...

De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?

După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cine va fi noul consilier local de la Ploiești

Cristian Ionel Ionescu, ales consilier local pe listele Partidului...

Parlamentari de Prahova, cu locuințe în Capitală, bani de cazare

270 de deputați din cei 331 din Parlamentul României...

Parlamentarul AUR Petre Pușcașu și miracolul dicției [VIDEO]

Revenim la rubrica ”Alesul Tău” cu un personaj deja...

Cum se împarte noua putere între partide [Surse]

Negocierile dintre PSD, PNL, USR și UDMR pentru formarea...
- Publicitate -

Doi senatori au demisionat din POT

”Hemoragia” de parlamentari din Partidul Oamenilor Tineri (POT) continuă. ...

Un liberal îi cere demisia președintelui PNL Prahova

Un mesaj scris pe pagina de Facebook a președintelui...