dan-barna-ploiesti_a46fa.jpg

După eșecul privind respingerea, în comitetul liderilor de grup din Camera Deputaților, a inițiativelor USR - Fără penali în funcții publice, alegerea primarilor în două tururi și aprobarea recursului compensatoriu - Dan Barna a declarat, la Ploiești, „președintele Iohannis a decis să nominalizeze un premier care își asumă să facă o majoritate. Astăzi, majoritatea aceea nu există”.

Respingerea proiectelor a condus automat la absența lor de pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, iar acest lucru a dus la nemulțumirea liderului USR.

Prezent la Ploiești, la o întâlnire cu oamenii de afaceri, președintele USR, Dan Barna, a susținut o conferință de presă pentru a-și prezenta proiectele electorale, însă și-a exprimat și nemulțumirea legată de faptul că inițiativele propuse de USR nu au ajuns nici măcar pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Noi spunem că, în realitate, soluția care s-a găsit este o soluție falsă și că ne îndreptăm spre același scenariu pe care România l-a mai trăit de trei ori. În care PSD guvernează și distruge țara timp de trei ani, trei ani și jumătate, se retrage, vine o altă guvernare care începe să repare tencuiala, după care PSD se întoarce la guvernare. Și vrem acum, credem, în mod absurd, că dacă face fix același greșeli care s-au mai făcut de alte trei ori în istoria recentă a României, va fi un alt rezultat. Despre asta vorbim în momentul de față”, a susținut Dan Barna, care consideră că în acest moment nu se poate vorbi de o majoritate în Parlament.

„Soluția ar fi alegerile anticipate. Și am spus-o constant și o spun și de data aceasta. Președintele Iohannis a decis să nominalizeze un premier care își asumă să facă o majoritate. Astăzi, majoritatea aceea nu există. Dacă va exista mâine o să discutăm acel scenariu. Astăzi, realitatea ne arată că majoritatea presupusă nu există, pe o cerință foarte decentă, despre România și nu despre beneficiile USR”, a susținut Barna, care consideră că în acest moment se păstrează majoritatea PSD în Parlament.

„Prin ceea ce s-a întâmplat astăzi tocmai vedem că se păstrează majoritatea PSD în Parlamentul României. Aceasta este realitatea pe care o avem în față și despre asta vorbim. Despre faptul că nu există o majoritate prin care să putem face și o reformă minimă, cum este „Fără penali în funcții publice”. Aceasta este realitatea și o susțin în continuare. Aștept de la premierul Orban soluții funcționale, pentru a vedea cum va putea să funcționeze acest guvern”, a susținut Dan Barna, care a catalogat totul ca fiind „o dovadă tristă că nu avem o majoritate funcțională, cel puțin deocamdată”.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Roxana Tănase
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg