cozi-diaspora-_0e75a.jpg

Printr-o postare pe pagina de facebook, deputatul USR de Prahova, Dan Rădulescu, apreciază modificarea legislației electorale cu privire la exercitarea dreptului la vot de către românii din Diaspora. Astfel, începând cu alegerile prezidențiale, românii din străinătate vor putea vota timp de trei zile. 

Citește mai jos textul integral al postării publicată pe facebook:

”Prin votul de astăzi, românii din Diaspora vor putea vota mai ușor și fără a sta la cozi începând cu alegerile prezidențiale.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Vor putea vota anticipat pe durata a trei zile și vor putea vota prin corespondență. Iar dacă vor fi cozi, președinții secțiilor de votare vor avea posibilitatea prelungirii programului de vot până la ora 23.59.

Modificarea legislației electorale în mai puțin de două săptămâni, de ambele Camere ale Parlamentului, demonstrează că, până astăzi, coaliția PSD-ALDE nu a dorit să îmbunătățească procesul de vot pentru românii din afara granițelor țării..

Totuși, modificările aduse nu sunt suficiente pentru a rezolva total problema votului pentru românii din străinătate.

USR va continua să promoveze proiectele de lege privind votul electronic și extinderea votului prin corespondență.

Totodată, USR va depune toate eforturile pentru a fi adoptat proiectul de lege prin care este crescut numărul parlamentarilor care-i reprezintă pe românii din Diaspora.

Și, nu în ultimul rând, USR va lupta pentru proiectele care facilitează votul românilor care se află în străinătate, dar au domiciliul în țară, respectiv care facilitează candidatura la parlamentare a românilor din străinătate.”

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Ștefan Vlăsceanu
jurnalist
Mai multe despre autor și articolele sale
Din anul 2013 face parte din echipa Observatorul Prahovean. Spune că mai are multe lucruri de învățat, nu s-a plictisit și nu vrea să facă altceva.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg