17352388_1648121061871116_5188545588521192342_n_a4883.jpg

Între 24 și 25 iunie, doamna deputat Roberta Anastase participă, în calitate de Vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, la cea de-a LXI-a Conferinţă a organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii ale parlamentelor Uniunii Europene (COSAC). 

Totodată, în marja acestei reuniuni, doamna Anastase a prezidat reuniunea Grupului PPE. În cadrul alocuțiunii sale, doamna Anastase a punctat principalele dosare închise în perioada Președinției române a Consiliului UE și a reiterat importanța parlamentelor naţionale în prefigurarea direcţiilor de acţiune europeană în intervalul 2019-2024.

Sesiunea plenară COSAC va sublinia realizările preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene şi va supune spre dezbatere o serie de teme importante în contextul evoluţiilor de pe scena europeană cu impact asupra economiilor statelor membre: perspectivele relaţiilor comerciale internaţionale ale Uniunii Europene; viitorul relaţiei UE - Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în contextul Brexit-ului, spaţiul European al Educaţiei ca factor de reconfigurare şi consolidare a pieţei unice, progresul tehnologic şi impactul social al economiei bazate pe inovare.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești
Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg