Președintele Iohannis consideră alegerea uninominală a președinților CJ ca o concesie făcută baronilor PSD de către Dăncilă

0
big_primire_absolventi_inm_18-04-2019_58_8b2c1.jpg

big_primire_absolventi_inm_18-04-2019_58_8b2c1.jpg

Klaus Iohannis critică ordonanța de urgență adoptată astăzi de Guvern privind alegerea uninominală a președinților de consilii județene.

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi – declarație de presă susținută la Cotroceni:

„Președintele României consideră că PSD nu a înțeles nimic din aceste alegeri pe care le-a pierdut în mod catastrofal și umblă iar la cutia cu ordonanțe de urgență,încercând să schimbe regula jocului chiar în timpul desfășurării jocului, ceea ce e inacceptabil.

Votul cetățenilor nu este bătaia de joc a PSD, atenționează președintele. Cetățenii le-au transmis PSD-iștilor că practica OUG trebuie să înceteze. Acest instrument este prevăzut în Constituție pentru situații excepționale. Nu poate fi abuziv și netransparent. Schimbarea legii electorale este o concesie pe care premierul vrea să îl facă în fața baronilor PSD pentru a le câștiga sprijinul.

(:…) vor fi favorizați acei președinți de Consilii județene aflați în prezent în funcție – Marian Oprișan, Dumitru Buzatu, Ionel Arsene. Acești baroni PSD, panicați de scăderea în sondaje a PSD, fac tot posibilul să își securizeze funcțiile în ciuda dorinței românilor. Așa ceva nu poate fi acceptat”.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău