fbpx

20190514_190915_0ef80.jpg

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent, marți seară, la Ploiești, unde a lansat un nou atac la adresa PSD. „Trebuie să ne eliberăm de această guvernare eșuată”, a susținut Iohannis, care consideră că pe 26 mai, la alegerile europarlamentare și la referendum, românii trebuie să confirme actualei guvernări că „noi nu suntem un neam de hoți”.

Președintele României a avut, inițial, o întâlnire cu parlamentarii, primarii, consilierii județeni și locali liberali din Prahova, iar apoi, în sala de la Casa Sindicatelor, și-a lansat volumului său „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa”, ocazie perfectă de a ataca guvernarea PSD.

„Românii sunt pro-europeni, dar din nefericire nu chiar toți. Sunt unii care s-au adunat într- o grupare care se numește PSD. Din păcate, ei nu sunt așa europeni precum suntem noi”, a susținut Iohannis.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Atacul președintelui României la adresa social-democraților a continuat, acesta amintind că proiecte majore promise de guvernarea PSD nu au fost realizate.

„Au promis oamenilor mai mulți bani și-au crescut unele salarii. Și ce să vezi? Între timp inflația a mâncat toți acei bani. Iată o minciună (...) Păi nu le e rușine?”, a întrebat retoric Iohannis în ropotele de aplauze.

„Oamenii trebuie să dea un răspuns. Trebuie să meargă la referendum, trebuie să meargă la europarlamentare. Noi suntem un popor, o națiune care vrea prosperitate, vrea justiție dreaptă, vrea un Guvern performant, vrea un Parlament performant. Noi nu suntem un neam de hoți și trebuie să dăm un răspuns acestei guvernări”, a susținut președintele României, precizând că „trebuie să ne eliberăm de această guvernare eșuată”.

„Politicienii trebuie să înțeleagă, cei care au ratat guvernarea, și aceștia sunt PSD-iștii, trebuie să înțeleagă că lumea nu-i mai vrea, iar cei care vin cu alternativă trebuie să primească un semnal din partea oamenilor ca să prindă curaj și să meargă mai departe. Așa se schimbă o țară și așa se repară România”, a mai afirmat Iohannis  la Ploiești.

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg