fbpx

dacian-ciolos-usr-plus_1be4b.jpg

Fostul premier al României, Dacian Cioloș, a fost prezent, vineri, la Ploiești, pentru a prezenta programul electoral al candidaților Alianței 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare.  

Dacian Cioloș a fost prezent, vineri, la Ploiești, alături de alți doi candidați pentru alegerile europarlamentare, Ramona Victoria Strugariu și Alexandru Vărzaru. 

Fostul premier al României a anunțat că „alegerile europarlamentare sunt o etapă în obiectivul nostru politic și anume acela de a avea o majoritate politică în Parlamentul României, pentru a guverna România”.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Dacian Cioloș a vorbit de două obiective majore ale Alianței 2020 USR PLUS, care vizează Educația și Sănătatea, dar a amintit și de necesitatea dezvoltării infrastructurii în România.

„În anii următori, în Parlamentul European o să se se voteze viitorul buget al Uniunii Europene din care România trebuie să aibă, în continuare, o parte importantă, dar, în același timp, în Parlamentul European se votează mai mult de jumătate din legislația care se aplică direct în România, atât cea legată de fonduri europene,, dar și de alte domenii pe care noi vrem să le susținem. Și, dincolo de fondurile europene, dincolo de simplificarea legislației europene pentru utilizarea fondurilor europene, ne propunem să susținem, la nivel european, standarde europene pentru două domenii cheie în România. Mă refer la Educație și la Sănătate. În Educație și în Sănătate s-au investit bani, în anii trecuți, în România, dar din păcate nu se văd efectele. S-au investit haotic, fără coerență și fără un obiectiv foarte clar. Pentru noi, obiectivul este să avem standarde europene și să raportăm investițiile publice pe care le vom face din fonduri europene sau din bugetul național la aceste standarde europene, pentru ca acești bani să se traducă în calitatea serviciilor de educație, dar și în calitatea serviciilor medicale și dotarea de acolo”, a declarat Dacian Cioloș, care a susținut că se impune să se investească și în învățământul profesional.

„Noi credem că dacă investim în învățământul profesional, folosind și fonduri europene și folosind experiența europeană, putem mobiliza forță de muncă potențial disponibilă în România, care în momentul de față este blocată în sărăcie, practic, de sistemul de asistență socială și de ajutoare sociale care sunt folosite politic și care țin oamenii în sărăcie. Dacă reformăm acest sistem și dăm posibilitatea oamenilor, mai ales tinerilor să se formeze și să aibă acces la locuri de muncă calificată, în felul acesta putem avea și salarii mai bune și o mai bună ocupare a forței de muncă”, a susținut Dacian Cioloș, care a precizat că pe lista de domenii prioritare figurează și agricultura, dar și dezvoltarea rurală, precum și infrastructura.

Totodată, Dacian Cioloș, cel care deschide lista Alianței 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare, a anunțat că, la Sibiu, a fost lansat Manifestul pentru Europa Viitorului, care include patru teme importante: „O singură Uniune de la est la vest”, „O Uniune Europeană a tuturor cetățenilor”, „O Europă a inovării, competitivă la nivel global” și „O Europă care își protejează cetățenii”.

„Am lansat un Manifest pentru Europa Viitorului, în care am pus pe masa liderilor europeni patru teme mari pe care noi vrem să le dezbatem legat de viitorul Uniunii Europene și anume un echilibru politic  și economic între Estul și Vestul Uniunii Europene, Estul Uniunii Europene trebuie să fie mai bine reprezentat și mai bine prezent în structura decizională, dar și în obiectivele de dezvoltare economică la nivel european. Noi vrem o Uniune Europeană mai aproape de cetățeni și am propus niște mecanisme de consultare anuală și nu doar o dată la cinci ani, atunci când se stabilesc obiectivele Uniunii Europene”, a mai precizat Dacian Cioloș la Ploiești.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


...
970.jpg