fbpx

bugetul-ploiestiului_f24e3.jpg

Liderii USR, filiala Ploiești, au criticat, joi, situația în care se află municipiul reședință de județ, susținând că de vină este „politica fiscală a Guvernului PSD - ALDE din ultimii doi ani”, dar și „administrația Ploieștiului și majoritatea PSD - ALDE din Consiliul Local”.

Reprezentanții Uniunii Salvați România - filiala Ploiești au prezentat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, o analiză pe tema proiectului de buget propus de Primăria Ploiești pentru anul 2019.

„Bugetul s-a prăbușit cu aproape 200 de milioane de lei în ultimii doi ani. Este o sumă colosală, cel puțin în raport cu totalul bugetului Ploieștiului, iar vina este împărțită. Mare parte din vină aparține Guvernului PSD - ALDE, prin politica fiscală dusă în ultimii doi ani, iar pe de altă parte a administrației Ploieștiului, iar aici vorbim și de primarul Dobre și de majoritatea PSD - ALDE din Consiliul Local Ploiești”, a declarat Mihai Polițeanu, vicepreședinte USR, filiala Ploiești, care susține că proiectul de buget este dovada că „Ploieștiul este în colaps, iar falimentul bate la usă”.

Principala critică a liderilor USR, filiala Ploiești, pe tema proiectului de buget este că la capitolul „investiții este „0 (ZERO) lei. 100% din buget se duce pe cheltuieli de funcționare”, în contextul în care 33% din bugetul Ploieștiului pe 2019 reprezintă cheltuieli de personal.

Mai mult, spun reprezentanții USR, filiala Ploiești, la capitolul fonduri europene este o situație la fel de gravă, în contextul în care, potrivit proiectului, „sunt 0 lei atrași din fonduri europene pe 2019”, iar pentru sumele direcționare către Capitolul Învățământ se preconizează o scădere cu 80% și, tot aici, se vorbește de „scăderea cu 98% a bugetuluipentru bunuri și servicii”

USR, filiala Ploiești, a anunțat a solicitat Primăriei Ploiești să prezinte, în termen de două săptămâni, un plan de reechilibrare a bugetului, cu redistribuire de fonduri în special pentru Învățământ și Sănătate, dar și un plan coerent, cu obiective clare, de atragere a fondurilor europene, în perioada 2019 - 2010.

Conferința de presă a fost susținută de senatorul George Marussi, președintele USR Prahova, Magdalena Trofin, președintele USR Ploiești și de Mihai Polițeanu, vicepreședintele USR Ploiești.

VIDEO - Înregistrare conferință USR, filiala Ploiești

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg
Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg