fbpx

motiune.jpg

PNL, PMP şi USR îi reproşează premierului că deşi la învestire documentul aprobat de Parlament se numea ”Programul de Guvernare 2018-2020”, toate acţiunile Guvernului l-au transformat în ”Programul de Guvernare după anul 2021 ...”, deoarece toate angajamentele au fost amânate după această dată.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Textul integral al moțiunii:

Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a opoziției, ci o urgență națională!

Grupul infracțional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României a slăbit statul, ca să și-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând.  

Afirmăm cu putere și cu toată responsabilitate că este periculos pentru interesele naționale ca țara să rămână pe mâna acestui grup infracțional organizat, care distruge statul de drept și dinamitează stabilitatea politică și economică a României, într-un moment de instabilitate internațională. 

Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veți face azi, doamnelor și domnilor din PSD, ALDE și UDMR, este între Liviu Dragnea și România.

Doamnă prim-ministru,

„Programul de guvernare este lege, dacă nu o respecţi te consideri demisionat! ... Eu nu pot să-mi permit să vin cu un program de guvernare pe care românii să îl voteze şi după aia să mai am curaj să merg pe stradă. Eu aşa ceva nu fac!”. Asta spunea în urmă cu doi ani, un personaj sinistru pentru România, care astăzi stă ascuns în propriul stat paralel şi care pregăteşte zi de zi atacuri la adresa statului de drept şi la independenţa instituţiilor statului român.

Atunci când aţi fost învestită, documentul aprobat de Parlament se numea ”Programul de Guvernare 2018-2020”. Toate acţiunile Guvernului condus de dumneavoastră au transformat acest document, cu caracter de lege, în ”Programul de Guvernare după anul 2021 ...”, deoarece toate angajamentele au fost amânate după această dată! Salariile cresc după anul 2021, pensiile cresc după anul 2022, autostrăzi şi căi ferate NU se construiesc decât după anul 2021, construcţia spitalelor regionale va începe tot după anul 2021. În acest context, de dispreţ total faţă de programul cu care aţi fost învestită, putem să considerăm că, în temeiul art. 103 din Constituţia României, sunteţi demisă de drept şi puteţi să vă încercaţi norocul după anul 2021.

Faţă de o astfel de realitate, câţi dintre cei care au fost sau sunt astăzi miniştri în Guvernul Dăncilă sau câţi dintre cei care au votat pentru învestitura celui de-al treilea guvern de paie PSD-ALDE, mai au curajul să iasă pe stradă, însoţiţi sau nu de liderul lor spiritual, singurul cunoscător al Programului de guvernare? Din păcate, unii dintre actualii miniştri sau lideri ai coaliţiei de guvernare nu mai îndrăznesc să meargă nepăziţi nici măcar pe coridoarele Parlamentului.

Dar cel mai mare protest din istoria acestei țări nu este în stradă. E unul tăcut și permanent. Sunt cei 4 milioane de români nevoiți să plece.

Remanierile succesive nu au făcut decât să ne demonstreze că pentru un incompetent dovedit, PSD-ALDE are cel puţin alte 3-4 rezerve şi mai slab pregătite, cu care sunt umiliţi tinerii care au crezut în zicala „cine are carte, are parte”. Și tinerii pleacă! 23% dintre tineri spun că au de gând să plece din țară în următorul an, iar aproape jumătate în următorii cinci ani. Sărăciți prin politicile voastre incompetente nu doar românii, ci chiar România, de viitorul ei!

Deşi prin Guvernele PSD-ALDE s-au peridat peste 70 de miniştri, în mai puţin de 2 ani, calitatea actului de guvernare a scăzut constant, de la un guvern la altul, efectele văzându-se în economie, în educaţie, în sănătate sau în modernizarea ţării, care s-ar fi putut face cu miliardele de euro din fondurile europene gratuite. Aţi utilizat remanierile guvernamentale pentru a păcăli populaţia că lucrurile se vor schimba în bine, de mâine, de poimâine sau din 2021.

În fapt, împărţeala de scaune guvernamentale nu a fost decât rezultatul răfuielilor şi împărţelilor, în stil mafiot, între găşti infracţionale în interiorul principalului partid de guvernare. Aţi girat o ultimă remaniere de guvern, însă constatăm că cei mai neperformanţi miniştri stau în continuare bine ţintuiţi în scaunele lor.

Pentru Liviu Dragnea, ați aruncat România într-o stare de instabilitate politică fără precedent după 1989!

Moţiunea depusă de opoziţia parlamentară nu este numai împotriva unui prim-ministru extrem de slab, cu grave carenţe de pregătire profesională, total inadecvat unei asemenea funcţii, ales pentru că ar fi, chipurile, ”neconflictual”. Moţiunea de cenzură este depusă împotriva întregului Guvern, care arată de la o zi la alta tot mai obez, cu 27 de ministere, peste 150 de secretari de stat şi peste 90 de subsecretari de stat, cu toţii plătiţi regeşte pentru lipsa totală de performanţe. Guvernul arată ca o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru şomeri greu de integrat în economia privată, pe care nu i-ar angaja nimeni, nici măcar din milă. Cine nu se pricepe la nimic, are şanse să fie unul dintre miniştri în guvernele PSD-ALDE.

Carmen Dan, ministrul care a dirijat în miez de noapte tunurile cu apă, bastoanele şi lacrimogenele împotriva cetăţenilor români paşnici, împotriva copiilor şi mamelor, pe care poliţia şi jandarmeria ar fi trebuit să-i apere, nu să-i gazeze și brutalizeze, este în opinia dumneavostră un ministru de apreciat. Petre Daea, groparul zootehniei româneşti, care se plimbă prin târguri şi degustă pastramă şi must, în vreme ce sute de mii de porci sunt eutanasiaţi, iar mii de familii au rămas fără porc de Crăciun este expresia competenţei marca PSD.

„Iexcelenţa” sa, Tudorel Toader, această icoană la care se închină toţi condamnaţii din penitenciare şi recidiviştii eliberaţi prin planul de golire a puşcăriilor, este un alt mare sinistru, considerat ministru, pe care toţi infractorii din România îl apreciază, iar oamenii oneşti se simt umiliţi numai la auzul vocii domniei sale.

Eugen Teodorovici, ministrul care încă mai confundă ministerul cu discotecile, vă este util ca trompetă anti-europeană, atunci când vreţi să-i sancţionaţi pe românii plecaţi la muncă în străinătate. Pentru că au îndrăznit să protesteze împotriva Guvernului, l-aţi trimis să propună guvernelor partenere restricţii de neimaginat în calea libertăţii de circulaţie a lucrătorilor europeni. Dispreţuiţi şi detestaţi românii care-şi câştigă singuri existenţa, în străinătate sau acasă, şi sunt independenţi de pomenile Guvernului.

Liviu Dragnea a condamnat România să fie condusă de cei mai incompetenți miniștri de la ministrul ”Am fost un dobitoc” - Tudor Postelnicu încoace!

Aţi acuzat constant că nu vă lasă opoziţia să guvernaţi, că state paralele sau duşmani închipuiţi vă împiedică să faceţi bine României! Noi nu v-am oprit decât zecile de legi neconstituţionale, care ar fi făcut din statul român un stat de mâna a treia. Cât despre state paralele, cred că ar fi bine să vă întrebaţi şefii de partid, că ei erau aceia care pregăteau jumări, urechi fripte şi şorici de Crăciun pentru statul-paralel sau dădeau chefuri împreună cu acesta.

Propaganda pe care v-o construiesc consultanţii străini plătiţi din banii românilor, poate să păcălească până la un moment dat, însă nu poate să îi păcălească pe români la infinit. Ar trebui să recunoaşteţi că nu aţi demarat, în doi ani, niciun proiect consistent pentru ţară, ci aţi făcut tot posibilul să schingiuiţi sistemul de justiţie, care dă mari dureri de cap liderilor dumneavoastră de partid.

În ce fel de ţară din lume, populaţia stă de aproape 2 ani cu sufletul la gură şi cu ochii pe clădirea Guvernului, de spaima că, într-o zi sau într-o noapte, Guvernul va goli puşcările de infractori printr-o simplă ordonanţă de graţiere şi aministie? În ce stat european guvernul se luptă cu îndârjire să dea tunuri financiare, să dea liber la furat din banii publici şi să scoată cu totul din legile penale pedepsele pentru asemenea fapte?

În doi ani de zile ați legiferat pentru salvarea de la închisoare a unui singur om, Liviu Dragnea, fără să vă pese de vieților românilor cinstiți. Ați eliberat anul trecut 10 000 de infractori din pușcării și ați făcut ca românii să se teamă în casele lor să nu fie tâlhăriți și omorâți! De ce? Ca să vă mutați câțiva prieteni politici, condamnați pentru corupție, de la răcoare înapoi în vilele lor de lux, la căldură.  Acum vă pregătiți de o amnistie și grațiere. Ca să-l faceți pe Liviu Dragnea prezidențiabil, îl curățați de cazier și de dosare, fără să vă gândiți că de această măsură vor beneficia alți criminali, violatori, tâlhari, traficanți de arme, droguri sau carne vie! România va deveni oficial un rai al infractorilor și aceasta va fi reputația ei peste tot în lume.

Pentru Liviu Dragnea puneți în pericol viața românilor cinstiți!

Dacă în faţa Parlamentului European, în faţa foştilor dumneavoastră colegi, aţi spulberat până şi mitul că aţi fi paşnică şi neconflictuală, declarând cu aroganţă către prietenii europeni: ”N-am venit aici să dau socoteală!”, să ştiţi că, potrivit Constituţiei României, în faţa Parlamentului României chiar trebuie să daţi socoteală, pentru că aici vorbiţi în faţa tuturor românilor. E păcat că după atâta vreme petrecută în Parlamentul European, încă nu aţi înţeles ce înseamnă apartenenţa noastră la Uniune şi cum ar fi arătat România fără să fie membru UE şi NATO. Ar fi bine dacă aţi fi aflat care sunt statele membre ale UE, căci majoritatea vizitelor externe le întreprindeţi prin alte părţi ale lumii.

Zi de zi, românii se trezesc dimineaţa, merg la muncă şi plătesc taxe, impozite, accize şi supraccize. Chiar dacă unele venituri par a fi crescut scriptic, Guvernul îi lasă cu tot mai puţini bani în buzunar. Puterea de cumpărare a scăzut simţitor în ultimii doi ani, din cauza creşterii preţurilor la produsele de bază, la facturile pentru utilităţi şi din cauza creşterii ratelor bancare. Ați promis românilor prosperitate, dar 52% spun că trăiesc mai prost decât anul trecut, scumpirile și inflația le-au golit buzunarele pe care voi pretindeți, cu cinism, că le-ați umplut cu bani. 66% declară că au dificultăţi în a face faţă necesităţilor cu venitul pe care îl câștigă, iar 4.6 milioane de români pot fi considerați săraci, o treime dintre copiii și tinerii în vârstă de până la 18 ani trăind sub pragul sărăciei.

Ați luat o țară care avea 0% inflație și ați dus-o la 5%. Aţi făcut din ROBOR o adevărată sperietoare naţională, deşi aceasta este una dintre oglinzile incompetenţei Guvernului condus de dumneavoastră. Oul, untul, brânza şi covrigul au devenit bunuri de lux în România!

Avem astăzi cea mai dezechilibrată balanţă comercială din ultimul deceniu – importăm tot mai mult mâncare şi produse de bază. Ne veți spune probabil că exporturile au crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Da, dar importurile au crescut cu 16%. Și deficitul s-a adâncit. Iar cine spune deficit, spune datorie.

Aţi transformat „grânarul Europei” într-o ţară care importă până şi pâine! Producţia de porumb şi floarea soarelui din acest an este rezultatul exclusiv al Milei lui Dumnezeu şi al ploilor dese, căci investiţiile din agricultură nici măcar nu s-au demarat! S-a văzut lipsa totală a irigaţiilor chiar în această toamnă, atunci când seceta pedologică a împiedicat fermierii să are, să discuie şi să pună cerealele în pământ. Mai puţin de 20% din suprafeţe au răsărit, iar anul următor vom cumpăra, mai mult ca sigur, toată pâinea şi legumele din import. Ce speranţe să mai ai de la anul 2019, când jumătate de milion de porci au fost deja omorâţi, culturile nu au fost puse în pământ la timp, oile şi caprele sunt ameninţate de alte epidemii scăpate de sub control, iar efectivele de vaci sunt mai mici de la un an la altul?

Modelul economic nociv impus de PSD-ALDE se caracterizează printr-un fals naţionalism economic, pentru că, în această perioadă, aproape tot ce a produs economia românească în plus s-a cheltuit pe bunuri şi servicii aduse din import. Antreprenorii români sunt în continuare tratați ca un duşman care nu trebuie lăsat să crească şi să se dezvolte.

Un lider al actualei coaliţii de guvernare avea o zicală în urmă cu 10 ani: „Economia duduie!”. A duduit aşa de tare, până a crăpat! Guvernul condus de dumneavoastră a accentuat dezechilibrele interne şi externe, astfel încât aproape toată lumea ne spune că suntem pe marginea prăpastiei şi ar trebui să luăm măsuri ca să frânăm prăbuşirea, nu să apăsăm pe acceleraţie către zid!

Credibilitatea Guvernului se vede în primul rând în ratele dobânzilor la care se împrumută România, numai anul acesta plătindu-se peste 14 miliarde de lei, în creştere cu peste 4 miliarde faţă de momentul când aţi preluat guvernarea! Stocul de datorie publice creşte de la o lună la alta, fără să vă pese că aţi ajuns să împrumutaţi şi copiii încă nenăscuţi. Ne apropiem cu viteză de o datorie de 400 de miliarde de lei, care poate să însemne mai mult decât poate duce România într-un context nefavorabil.

Aţi venit la guvernare găsind o visterie plină, pe care aţi golit-o şi chiar aţi cheltuit şi bani în avans, pe anul următor. I-aţi împrumutat pe români cu zeci de miliarde şi nu aţi construit nimic! Ce aţi făcut cu toţi banii pe care i-a creat economia sau i-aţi împrumutat, este greu de spus! Nimeni nu vede creşterea economică nicăieri! Salariile au crescut doar pe hârtie, iar pentru cei mai mulţi angajaţi ceea ce au câştigat a fost anulat de inflaţie. Majorările de pensii au fost spulberate de creşterile de preţuri, iar copiii aproape că nici nu există pentru politicile guvernamentale. Alocaţia de stat pentru copii nu asigură nici 3 covrigi cu susan pe zi!

Ați împrumutat bani de la organismele financiare internaţionale, chiar dacă dobânzile au crescut considerabil. Ați împrumutat bani de la băncile din România lăsând mediul privat fără surse financiare de dezvoltare. Ce bancă mai creditează astăzi un IMM sau un plan de business îndrăzneţ, atunci când Guvernul vine şi aspiră toate resursele disponibile în piaţă?

V-aţi împrumutat şi de la populaţie, pentru că nimeni nu mai are încredere să împrumute acest Guvern. Aţi ajuns să confiscaţi până şi banii companiilor de stat profitabile, care, în loc să investească în tehnologii,  sunt condamnate să fie vândute la preţ de fier vechi sau pe un dolar.

Să ne ferească bunul Dumnezeu de o frânare bruscă a economiei, căci voi aţi tăiat centurile de siguranţă şi le-aţi aruncat pe geam. Aţi spart până şi puşculiţa copiilor şi aţi consumat banii din ea!

V-aţi bătut joc şi de peste 3.000 de primari, indiferent de culoarea lor politică, cărora le-aţi furat peste 13 miliarde de lei din excedente, adică agoniseala pentru investiţii realizată în anii trecuţi, şi i-aţi trimis pe aceştia să se împrumute la dobânzi uriaşe ca să plătească facturile la utilităţi. I-aţi păcălit pe aleşii şi funcţionarii din administraţia locală cu majorări de salarii, fără să le daţi şi banii necesari, iar apoi le-aţi spus să se descurce, fiecare după cum poate. Aţi ştiut, încă de anul trecut, că banii alocaţi din impozitul pe venit vor scădea de la 20,5 miliarde lei în anul 2017, la numai 15,7 miliarde lei în anul 2018, deşi aceste resurse ar fi trebuit să crească, pentru că Guvernul le-a crescut cheltuielile şi preţul facturilor de bază. I-aţi înşelat pe reprezentaţii comunităţilor locale că le acordaţi 100% din impozitul pe venit, însă, la numai câteva zile de la această promisiune, doamna Dăncilă a dat un punct de vedere negativ pe proiectul PNL care ar fi rezolvat încă din primăvară această problemă.

O vorbă cinică pe care noi am refuzat să o credem suna aşa: „educaţia n-are rost ... Guvernul te vrea prost!”. Văd că dumneavoastră aţi îmbăţişat-o şi acţionaţi în consecinţă. Stau mărturie chiar actele şi faptele Guvernului pe care îl conduceţi. De pildă, Guvernul tot semnează acorduri peste acorduri cu sindicatele din învăţământ, participă la ceremonii şi promite că va curge ”lapte şi miere” în toate şcolile. Dincolo de această faţadă, adevărul este cu totul altul: în şcoli nu mai vine nici măcar ”Cornul şi Laptele”, iar profesorii şi părinţii nu mai cred în promisiuni.

Aţi promis 2.500 de creşe şi grădiniţe – şi s-au construit doar două școli! Aţi promis generalizarea programului After-School, dar îl tot blocaţi la vot în Parlament! Aţi promis ”Masă la Şcoală”, dar respingeţi orice iniţiativă legislativă pe acest domeniu! Aţi promis programe de formare pentru viitorii profesori, dar aţi blocat Masteratul Didactic, de fiecare dată când aţi tăiat bani de la educaţie. Vă împodobiţi cu angajamente de hârtie, în timp ce sute de mii de copiii învaţă în şcoli dărăpănate, iar profesorii scot bani din buzunar pentru navetă sau materiale didactice.

Tinerii nu văd în şcoală o rampă de ajutor pentru viitor! În acest moment, unul din patru tineri cu vârsta între 15 şi 24 ani este în afara pieţei muncii. 43% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă 15-29 de ani trăiesc în risc de sărăcie. Rata de părăsire timpurie a şcolii este de 26,6% în zonele rurale şi de 17,4% în oraşe mici şi suburbii. Când ai 1 din 3 dintre elevii de clasa a VIII-a care nu reuşesc să treacă de examenul de evaluare şi o jumătate de generaţie care nu poate să obţină o diplomă de bacalaureat, devine tot mai clar de ce tinerii aleg să plece din ţară.

Prin tot ceea ce faceţi, nu faceţi decât să forţaţi tinerii să abandoneze şcoala şi ţara! Ar fi fost bine ca astăzi, şcolile să fi fost renovate şi să discutăm despre construirea de laboratoare, biblioteci, reînfiinţare a cabinetelor medicale sau înfiinţarea centrelor de performanţă. Din păcate, noi ne punem întrebări dacă sunt suficienţi bani pentru plata salariilor!

Toate acţiunile Guvernului PSD-ALDE s-au circumscris acţiunilor de imagine ale miniştrilor, şi nicidecum îmbunătăţirii activităţilor didactice şi stimulării performanţei. Astfel:

Aţi virat, fără licitaţii şi cu încălcarea legii, peste 24 de milioane de lei direct în conturile Editurii Didactice şi Pedagogice, pentru a edita manuale pline de greşeli şi care au ajuns cu mare întârziere pe băncile şcolilor. 

Aţi amânat plata contribuţiilor sociale pentru angajaţii din învăţământ, atunci când aţi constatat că nu mai sunt suficienţi bani pentru plata salariilor profesorilor. Când aţi văzut că sacul bugetar s-a golit, v-aţi gândit să puneţi gând rău şcolilor din comunităţile mici şi defavorizate, prin comasarea de clase, închiderea de şcoli şi disponibilizarea profesorilor;

Aţi sancţionat financiar universităţile cu tradiţie, punându-le în situaţia de a renunţa la unele programe de masterat sau doctorat. Practic, universităţile au fost avertizate că dacă vor critica deciziile ministerului vor suferi consecinţele. Aţi pus la cale şi o amnistie pentru plagiatori, deşi toată societatea românească vă cere să faceţi curăţenie în mediul academic.

Aţi încercat să faceţi economii la buget pe seama educaţiei, în această toamnă, prin concedierea a peste 4.300 de profesori dintr-o singură semnătură. Aţi dat înapoi cu această măsură, numai după ce PNL a reacţionat public faţă de intenţiile Guvernului.

Aşa arată învăţământul românesc în anul Centenarului Marii Uniri, sub o guvernare PSD-ALDE: fără direcţie, fără bani, fără viziune şi soluţii, cu tot mai puţini profesori, dar cu 5 miniştri în 2 ani şi cu 1 din 5 copii care nu merge la şcoală niciodată. Ați pus în funcții cei mai incompetenți miniștri ai educației și ne-ați condamnat copiii la migrație! Toate proiectele legate de educaţie au rămas doar pe hârtie.

Am înţeles foarte bine de ce nu vă pasă de starea sistemului de sănătate din România, atât timp cât majoritatea şefilor şi colegilor dumneavoastră de partid, atunci când strănută mai tare, dau repede fuguţa în străinătate ca să se trateze.

Miniştrii PSD-ALDE nici măcar nu au curajul să treacă pragul unui spital din România, pentru că ştiu foarte clar că, de la uşă, există riscul să se îmbolnăvească, din cauza bacteriilor care mişună nestingherite prin spitale! Spitalele românești sunt un teren de luptă, un teatru de război între microbi, nesimțire, neglijență și oameni fragili. Dinspre minister nu există niciun plan de acțiune pentru scăderea ratei de infecții intraspitalicești, deși din lumea medicală, mai multe voci cu experiență și autoritate în domeniu, indică cu subiect și predicat măsurile care ar trebui luate pentru a stopa acest flagel național. În acest caz nu vorbim doar de incompetență și lipsa fondurilor. Vorbim, pur și simplu, de rea-voință și nepăsare.

Moartea pândește în spitalele româneşti, de la prunci abia născuţi, până la vârstnici. 23 de bebeluși au fost infectați cu stafilococ auriu multirezistent la antibiotice în maternitatea Giulești, închisă acum temporar pentru renovare. Renovările provizorii nu sunt o soluție pentru infecțiile nosocomiale din spitalele noastre. Situație este foarte dramatică, o știm și de la medicii din străinătate care s-au îngrijit de victimele incendiului din Colectiv.

La trei ani de la Colectiv, după mari promisiuni electorale, avem doar 11 paturi pentru arși și niciunul dintre acestea nu este conform standardelor europene moderne. Avem promisiuni electorale pentru alte șase centre de arși în țară, care au și cadrul legal și banii de la Banca Mondială pentru a fi construite. Azi avem două clădiri finalizate la Iași și la Timișoara, dar complet nefuncționale, din cauza achizițiilor întârziate. Celelalte patru există doar pe hârtie.

Deşi aveţi bani cu nemiluita în bugetul Uniunii Europene tocmai pentru modernizarea spitalelor existente, pentru construirea de spitale regionale de mare capacitate sau pentru dotări corespunzătoare, nu aţi reuşit nici măcar să întocmiţi nişte proiecte pentru a cere finanţare!

În ciuda promisiunilor electorale, guvernul PSD-ALDE, prin cei doi miniștri, Florian Bodog și Sorina Pintea, a mai ratat o țintă din programul de guvernare: construirea celor 3 spitale regionale de la Iași, Craiova și Cluj. Pe 1 august, la 6 luni de mandat, doamna Pintea afirma că a depus cererea de finanțare la Bruxelles, anunțând totodată că a reușit deblocarea finanțării celor trei spitale regionale. În luna imediat următoare, cele trei ministere implicate în proiect, MFE, MDRAP și MS sunt informate de DG Regio că finanțarea din exercițiul financiar 2014 – 2020 a celor trei spitale regionale nu mai este posibilă, urmând ca procesul să fie reluat abia în exercițiul bugetar 2021 – 2027. În mod cert, nu vom avea niciun fel de spital regional mulți ani de acum încolo, iar Sorina Pintea minte cu bună-știință, întreținând cu cinism speranța românilor din aceste regiuni.

Sub guvernarea PSD-ALDE, România înregistrează cel mai mare deficit de infrastructură din Uniunea Europeană, fie că vorbim despre autostrăzi, fie că vorbim despre calea ferată. În continuare stau nefolosiţi peste 6,8 mld de euro banii europeni din POIM 2014-2020, aflaţi la dispoziţia României. În continuare daţi vina pentru eşecul major de la acest capitol pe birocraţia de la Bruxelles sau pe “lenea constructorilor”.

Faptul că Autostrada Sibiu-Piteşti, singurul segment lipsă din coridorul IV Pan-european, este la acelaşi stadiu – adică zero - sau faptul că Autostrada Unirii, Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, a fost abandonată şi trecută pe Parteneriat Public-Privat, doar ca să mimaţi preocuparea, este tot vina celor de la Bruxelles? Nu, stimaţi guvernanţi, este doar expresia ticăloşiei voastre care pare să fie nemărginită! Şi asta pentru că nu aveţi niciun interes să implementaţi proiecte majore de infrastructură care să scoată din izolare comunităţi întregi şi care să conecteze regiunile istorice între ele şi, mai departe, întreaga ţară la reţeaua europeană de transport.

La capitolul transporturi pe calea ferată, suntem la ani lumină distanţă de ceea ce vedem în spaţiul comunitar, iar degradarea continuă a infrastructurii feroviare şi învechirea materialului rulant, adică locomotive şi vagoane, reprezintă constanta acestor ultimi 2 ani. CFR Călători se laudă cu modernizarea a două vagoane, din totalul de 400 previzionat pentru modernizare, în condiţiile în care Autoritatea pentru Reformă Feroviară are la dispoziţie 252 de milioane de euro din POIM 2014-2020, pe care se chinuie să îi atragă, dar cu rezultate zero!

Pentru tot dezastrul de la transporturi, pentru prăbuşirea acestui sector care este speranţa relansării unor regiuni întregi, cum este regiunea Moldovei, încercaţi să pasaţi responsabilitatea la Bruxelles. Aţi început un război cu partenerii europeni, în care, conform retoricii mincinoase a celui dintâi consilier dintre consilierii Prim-ministrului, Darius Vâlcov, duşmanii sunt străinii cei care nu lasă Guvernul să dezvolte infrastructura. Aţi deschis un front de luptă cu lumea occidentală care se va întoarce ca un boomerang împotriva guvernării pe care o patronaţi. Dar aici este vorba despre România, despre românii ale căror speranţe le-aţi îngropat odată cu promovarea acestei politici falimentare. Acest delir anti-european este oglinda guvernării Dăncilă! Modelele de guvernare ale acestui Guvern sunt la Est de România, pentru că acolo sunt prietenii acestui Guvern. Satisfacerea interesului lui Dragnea sau al lui Vâlcov este mai presus pentru acest Guvern, decât interesul legitim al românilor de a avea acces la o infrastructură modernă şi dezvoltată!

Dați cu piciorul la banii europeni gratuiţi pentru infrastructură, pentru că nu puteți cheltui cinstit şi legal aceste sume. De aceea, ați impus un întreg portofoliu de proiecte de investiţii care să se facă, prin PPP, în mod netransparent şi discreţionar. Incompetenţa acestui Guvern a fost confirmată recent de rectificarea bugetară negativă, prin care Ministerul Transporturilor a pierdut 1,6 miliarde de lei - cea mai mare sumă, un miliard de lei fiind tăiat de la capitolul Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

Furaţi bani de la pensionari, pentru a doua oară într-un singur an! Mai întâi, atunci când aţi încălcat grosolan legea şi aţi amânat indexarea cu 6 luni, de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018. Tot prin nerespectarea legii, Guvernul taie pentru a doua oară pensiile a peste 5 milioane de români prin amânarea aplicării legii, în anul 2019.

Începând 1 ianuarie 2019, PSD-ALDE taie în medie cca. 102 lei pe lună din pensia fiecărui român, drept pe care pensionarii îl aveau prin Legea pensiilor care este încă în vigoare, adică prin indexarea cu 100% creşterea preţurilor şi cu 50% din creşterea salariului mediu brut.

Guvernaţi numai prin încălcarea legii! Batjocoriţi românii şi pensionarii dând legi după cum aveţi nevoie sau interese personale. Oare cum le veţi explica, stimaţi parlamentari din PSD şi ALDE, pensionarilor din județele dumneavoastră că le-aţi promis în doi ani pensii mai mari, însă, în realitate, le tăiaţi din drepturile cuvenite astăzi şi amânaţi promisiunile peste 4 ani?

La momentul adoptării Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, am spus că PSD-ALDE va face exact pe invers faţă de cum promite. A promis salarii mai mari, iar cea mai mare parte a angajaţilor s-a trezit cu veniturile diminuate. Unii dintre angajați s-au trezit că trebuie să aducă bani de acasă după o lună de muncă! Astăzi, după doi ani de minciună, aţi ajuns să spuneţi o parte din adevăr – s-au terminat banii şi îngheţaţi salariile şi pensiile la 1 ianuarie 2019. Pe ale cui salarii le îngheţaţi? Pe ale celor mulţi, care nu au crescut la maximum grilei de salarizare! Pe ale cui pensii le îngheţaţi? Tot pe ale celor mulţi, căci pensiile speciale, ale şmecherilor cresc chiar de la 1 ianuarie!

NU ar trebui să fiţi tristă că doamna Olguţa Vasilescu a rămas fără scaun de ministru. Nu este şomer, ci deputat! După ce a garantat o lege inechitabilă a salarizării şi a băgat pe gâtul majorităţii parlamentare o lege a pensiilor foarte injustă, fără analize de impact, fără surse de finanţare, fără dreptate pentru cei care au contribuit o viaţă întreagă, doamna Vasilescu ar trebui să stea mult timp în afara Guvernului şi a politicii. Aţi făcut praf cel mai important principiu care stă la baza sistemului public de pensii – principiul contributivităţii. Aţi creat un val uriaş de aşteptare în rândul pensionarilor, fără să le spuneţi că legea propusă de PSD-ALDE urcă cheltuielile cu pensiile de la 6% din PIB în 2018, la 11% din PIB în 2022.

Exact atunci când mediul privat cere simplificare şi dereglementare, Guvernul a crescut birocrația şi supra-reglementarea. Deşi economia privată suferă de lipsa forţei de muncă, răspunsul Guvernului rămâne acelaşi – creşteţi salariile din pix! Reducerea inegalităţilor sociale se realizează numai prin creşterea numărului de locuri de muncă, prin investiţii de capital şi prin investiţii publice. Majoraţi salariul minim fără nicio logică economică, deoarece aţi desfiinţat practic dialogul cu partenerii sociali.

De bine ce se trăieşte în România sute de mii de oameni pleacă anual, ca dintr-o țară măcinată de război, astfel că în 2022 vom fi mai puţini cu aproape un milion de persoane. Cine va mai plăti pensiile peste 3-4 ani? Pentru a îngropa cu totul sistemul de pensii, aţi redus şi contribuţiile la Pilonul II de pensii, iar în proiectul de lege a pensiilor este prevăzută o nouă reducere. Guvernul PSD-ALDE propune o Lege a pensiilor pe care nu o poate pune în aplicare, din motive tehnice, dar mai ales financiare.

Guvernul dumneavoastră a confirmat, totodată, bătaia de joc la adresa unor categorii de pensionari, cărora, încă din anul 2015, li s-a promis recalcularea pensiei, iar nici până astăzi aceasta nu s-a realizat. În această categorie intră pensionarii cu grupe de muncă sau condiții speciale sau deosebite, cărora li s-a promis că începând cu 1 ianuarie 2016 vor avea pensiile recalculate. La mai bine de 3 ani distanţă şi cu încă două amânări succesive, din cei circa 100 de mii de români care aşteptau recalcularea, doar circa 37 de mii de pensii au fost recalculate şi numai 6 mii de pensii crescute. Ori, în aceste condiţii vreţi să ne convingeţi că puteţi recalcula drepturile a 5 milioane de pensionari? Dacă în trei ani Guvernul a reuşit să recalculeze 37 de mii de pensii, vă imaginați de câți ani este nevoie pentru 5 milioane de pensii!

Justiţia NU este nici despre Dragnea şi nici despre Tudorel! Justiţia este despre o societate matură şi dezvoltată, care funcţionează după reguli şi după valori. Fără o justiţie independentă şi funcţională, nu vom putea spera la nimic bun! Domnia voastră NU aţi respectat niciuna dintre obligaţiile asumate în faţa Parlamentului, în temeiul art.103 din Constituţie! Aţi promis ,,Justiţie în slujba cetăţeanului!” şi negaţi prin ceea ce aţi făcut independenţa Justiţiei - pe care luptaţi din toate puterile să v-o aserviţi.

Pentru a recâştiga încrederea  populaţiei în sistemul de drept -  v-aţi obligat să asanaţi legislaţia,  v-aţi obligat să faceţi evaluarea legislaţiei României şi reaşezarea ei pe alte baze, începând de la studiile de impact până la cunoaşterea legii de către cetăţeni şi aplicarea de către autorităţile publice, să restrângeţi numărul de acte normative, să codificaţi pe domenii de activitate şi să eliminaţi normele metodologice din legi.

Ce aţi făcut în locul acestor măsuri? Aţi adus sute de modificări CPP, CP, legilor justiţiei, şi aţi adoptat OUG în dispreţ faţă de Parlament şi Constituţie. Aţi generat zeci de sesizări de neconstituţionalitate admise de către CCR. Normele metodologice nu numai că nu au dispărut, dar nici măcar nu le mai adoptaţi la timp, făcând ineficient procesul legislativ! Nu a existat niciun demers de asanare normativă şi, mai mult decât atât, participarea Ministerului de justiţie la legiferarea prin delegare legislativă a generat o sporire a neîncrederii cetăţenilor în sistemul de drept pozitiv, în stabilitatea şi coerenţa sa.

Instanţele de judecată sunt în continuare supraîncărcate cu cauze de soluţionat, supraîncărcare se datorează şi lipsei de calitate a actelor normative, dar reprezentanţii sistemului judiciar nu au fost şi nu sunt consultaţi, dialogul este deficitar din cauza felului în care îşi desfăşoară activitatea ministrul de justiţie. Practica unitară este un ţel care este atins cu întârziere şi arareori, numai datorită exercitării competenţelor legale de către ICCJ. Adoptarea unor texte neclare, ambigue are drept cauză şi activitatea desfăşurată de către ministrul de Justiţie şi secretarii de stat, activitate caracterizată prin neparticipare la procesul legislativ, superficialitate şi/sau obedienţă faţă de conducerea PSD.

Aţi alocat doar 60 % din fondurile necesare pentru continuarea proiectului de investiţii în penitenciare şi de modernizare şi extindere, acolo unde locaţiile permit. Sunteţi în conflict deschis cu personalul din închisori din cauza neplăţii drepturilor salariale şi neasigurarea condiţiilor materiale pentru desfăşurarea activităţilor specifice. Sistemul de probaţiunea funcţionează la cote de avarie, numărul foarte mare de dosare aflate în gestiunea fiecărui consilier de probaţiune face imposibilă atingerea  scopului urmărit de către legiuitor, cel de a reduce recidiva şi a mări gradul de reinserţie socială a celor condamnaţi şi eliberaţi. Strategia de reintegrare socială nu are un corespondent în activităţile organizate de către ministerul de justiţie şi instituţiile publice implicate, ca urmare gradul de recidivă nu a scăzut.

Nu aţi consolidat Inspecţia Judiciară, instituţie cu rol important în respectarea independenţei sistemului judiciar, dar şi în menţinerea integrităţii, profesionalismului, imparţialităţii şi responsabilităţii magistraţilor. Dimpotrivă, prin adoptarea OUG nr.77/2018, aţi vulnerabilizat instituţia, aţi făcut-o să pară dependentă de Guvern şi să-şi piardă astfel credibilitatea.

V-aţi obligat să extindeţi numărul de instanţe specializate în materie comercială de la 3 (Cluj, Piteşti şi Târgu Mureş) la 15, respectiv în Bucureşti şi în reşedinţele de judeţ în care funcţionează curţi de apel, instanţe unde îşi vor desfăşura activitatea judecători specializaţi. V-aţi obligat să înfiinţaţi o instanţă pilot în materie de contencios administrativ şi fiscal, care să funcţioneze în capitala ţării.  Aţi renunţat public la aceste obligaţii!

V-aţi propus, luând în calcul progresele României şi atingerea anterioară a benchmarkurilor, reperele iniţiale ale MCV, să cooperaţi cu CE pentru ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii. Ce aţi reuşit?  Un dezastru pentru România!

Aţi afirmat în Program: ,,La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are capacitatea de a contribui la crearea unui spaţiu juridic european bazat pe încredere reciprocă şi eficientă în faţa provocărilor viitorului”. Ce aţi reuşit să faceţi? Aţi afectat imaginea României ca  stat de drept! Aţi pus în discuţie dacă drepturile şi interesele legitime ale omului sunt respectate în România! Aţi pus în discuţie independenţa justiţiei şi aţi determinat ridicarea unor semne de întrebare dacă actul de justiţie în România mai îndeplineşte condiţiile esenţiale de calitate.

Aţi vulnerabilizat poziţia României, la nivel internațional, prin măsurile luate în domeniul justiţiei, prin legile de modificare a legilor justiţiei, prin încercările de a vă înstăpâni pe Justiţie, de a controla numiri şi revocări ale procurorilor de rang înalt, de a-i controla pe magistraţi. De asemenea, prin modificările pe care le aduceţi legislaţiei penale şi procedural penale - toate aducând atingere luptei împotriva fenomenul infracţional, în mod deosebit luptei împotriva fenomenului crimei organizate şi a corupţiei.

În ceea ce priveşte GRECO – i-aţi tratat cu dispreţ pe partenerii noştrii internaţionali şi, nerespectând un tratat international, cel privitor la aderarea României la GRECO, aţi încălcat Constituţia României. Urmarea este că România este supusă unei proceduri speciale, care a mai fost activată doar în cazul Poloniei, organismul european semnalând abateri serioase de la lupta împotriva corupţiei.

Comisia de la Veneţia, organ consultativ al  Consiliului Europei, critică sever legile de modificare a legilor justiţiei. Avizele lor negative din acest an au influenţat substanţial Raportul MCV al CE, însă aţi tratat aceste avize în mod iresponsabil, cu multă superficialitate şi suficienţă – afectând astfel relaţiile noastre de cooperare internaţională. Mai mult decât atât, aţi încercat într-un mod lipsit de onoare şi de minte să îi induceţi în eroare pe membrii Comisiei, v-aţi făcut de râs şi ne-aţi decredibilizat şi mai mult…      

În ceea ce priveşte Raportul MCV – sunteţi autorii unui dezastru fără precedent! Nu doar că nu aţi îndeplinit  vreun obiectiv de referinţă din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, ci aţi determinat un regres regretabil – dacă mai erau doar 8, acum mai sunt doar 20 obiective de referinţă de îndeplinit!

Prin întreaga activitate desfăşurată de-a lungul ultimilor 2 de ani, prin încercările repetate de a controla Justiţia, prin modificările legislative care tind să facă mai puţin eficientă lupta împotriva fenomenului infracţional, prin afectarea calităţii actului de justiţie, prin încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale cetăţeanului, aşa cum este dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea obligaţiilor asumate prin Tratatele internaţionale adoptate - aţi constrâns Parlamentul European să adopte Rezoluţia din 13 noiembrie 2018, cu efecte negative şi asupra poziţiei României în Uniunea Europeană.  Conduita acestui Guvern este una antieuropeană, principii şi valori europene fundamentale sunt nesocotite, atragând, drept consecinţă,  izolarea şi, dacă ea continuă, pot atrage o viitoare şi nedorită sancţionare a ţării noastre.

Problemele cronice ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate, niciuna dintre obligaţiile asumate prin Programul de guvernare nu au fost îndeplinite! Actul de guvernare a fost deturnat, urmărindu-se doar crearea unor mijloace prin care, în dauna intereselor cetăţenilor oneşti, să se asigure protecţia unor lideri politici şi a acoliţilor acestora faţă de urmările încălcării legilor ţării. Egalitatea cetăţenilor în faţa legii este un principiu lipsit de sens pentru acest Guvern. Guvernul PSD-ALDE a demonstrat că nu îl preocupă câtuşi de puţin interesele oamenilor cinstiţi ai acestei ţări! Nu există niciun singur amendament adoptat, aşa cum nu există o singură măsură luată care să tindă să protejeze interesele cetăţeanului onest, interesele cetăţeanului victimă. Toate modificările normative sunt adoptate, toate măsurile sunt luate doar pentru a proteja interesele infractorilor, și toate au în centru doar interesele de grup ale lui Dragnea şi asociaţii.

Doamna Viorica Dăncilă trebuie demisă fiind responsabilă pentru mutilarea legilor justiţiei în scopul subjugării justiţiei de către PSD. Dragnea şi ciracii nu vor nimic mai puţin decât să controleze Justiţia din România numind şi revocând procurori şi judecători de rang înalt, controlând cariera fiecărui magistrat, controlând pe fiecare prin Inspecţia judiciară, prin Secţia specială de investigare a infracţiunilor din justiţie.

Aţi politizat Justiţia prin nesocotirea rolului constituțional al CSM şi prin nesocotirea rolului Constituţional al Preşedintelui ţării în ceea ce priveşte revocarea şi numirea procurorilor de rang înalt. Trebuie să plecaţi pentru că, în arhitectura constituţională actuală din România, este inadmisibil ca ministrul de justiţie să numească procurorii de rang înalt fără să mai ţină cont de avizul CSM – autoritate garant a independenţei justiţiei – şi fără ca Preşedintele ţării să mai participe la această decizie! Guvernul şi-a pierdut legitimitatea deoarece independenţa justiţiei este sub permanent asediu! Guvernul trebuie să plece pentru că a susținut modificarea legislaţiei penale pentru a proteja infractorii şi a pus astfel în pericol toţi cetăţenii oneşti, întreaga ordine de drept din România! Scopul legii penale este grosolan încălcat, drepturile şi interesele noastre legitime sunt puse în pericol!

Ar fi fost bine ca măcar unul dintre capitolele programului de guvernare să fi fost citit şi respectat de Guvern. Spre exemplu, programul dumneavoastră de guvernare pe domeniul cultură.

Nu aţi înţeles şi nu v-a interesat să faceţi din domeniul culturii o prioritate atât la guvernare, prin politici publice specifice, cât şi în Parlament, prin legiferare. Societatea românească are nevoie de artă, alături de educaţie, pentru a-şi dezvolta spiritul critic cetăţenesc, pentru a se bucura de libertatea individuală şi colectivă. Această transformare este necesară deoarece, la 100 de ani de la Marea Unire, este nevoie ca acest act să nu mai fie înţeles exclusiv în componenta sa istorică. Marea Unire a avut consecinţe în politica europeană, în legislaţia internaţională a drepturilor minorităţilor, în economia şi finanţele regiunii, şi a reconfigurat decisiv întregul spaţiu al Europei Centrale şi de Est.

Legat de sărbătorirea cum s-ar fi cuvenit a Centenarului, aţi avut şansa să conturaţi un proiect real şi măreţ – proiectul dedicat Marii Uniri, dar v-aţi limitat la a organiza manifestări lipsite de vlagă, de substanţă şi coerenţă. Aniversarea Marii Uniri ar fi trebuit să fie o preocupare majoră a coaliţiei aflată la putere, aşa cum este evidenţiată şi în programul dumneavoastră de guvernare. Aţi ratat toate măsurile cuprinse în program. Este revoltător că, din cauza unor politici culturale deficitare, România ratează un moment politic de o importanţă extremă, acela de integrare a propriei istorii în marea istorie europeană.

Ne apropiem cu paşi repezi de finalul anului 2018 şi ar fi trebuit să avem deja aprobat un buget pentru anul viitor. Nu-l avem încă, deşi nimeni nu a împiedicat Guvernul să respecte termenele din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice. Atunci când se va dezbate în Parlament, PNL va susţine numai un buget care să garanteze îndeplinirea obiectivului nostru naţional – acela de a adera la zona euro – aceasta însemnând respectarea tuturor criteriilor de convergenţă asumate, precum şi creşterea convergenţei reale, adică eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre România şi celelalte state membre ale UE. Acest lucru nu se poate realiza decât prin finanţarea reală a investiţiilor publice şi prin stimularea agresivă a investiţiilor private din România.

Vă asigurăm că vom debloca toate proiectele de investiţii blocate! Vom propune alocări de minimum 7,5% din PIB pentru investiţii publice, în special pentru investiţii majore, de tipul: autostrăzi, căi ferate, infrastructură şcolară şi de sănătate. De unde bani? Toate energiile guvernamentale vor fi concentrate pentru atingerea unui grad de absorbţie al fondurilor europene de 100%!  Fonduri europene există, ele pot fi atrase dacă sunt elaborate proiecte solide şi mature cu care să fie convinşi partenerii de la Bruxelles că avem capacitatea administrativă şi expertiza necesară să le cheltuim.

Guvernul Dăncilă va fi demis, iar în locul acestuia vom propune un guvern suplu, european, cu maximum 15 ministere şi maximum 45 de secretari de stat. Vom demara un amplu proces de eliminare a risipei de bani publici, care va începe cu restructurarea administraţiei publice centrale, prin reducerea numărului de agenţii guvernamentale şi prin restructurarea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii din administraţia publică centrală. Administraţia publică pusă în slujba clienţilor, nepoţilor şi cumetrilor va fi eliminată! Administraţia publică locală va trebui să primească o finanţare corespunzătoare, prin alocarea a 100% din impozitul pe venit şi 80% din redevenţele miniere, dar şi prin cotele defalcate din TVA.

Credem cu tărie că fără educaţie nu putem să aşteptăm un viitor pentru România. De aceea, vom creşte de la 2,9% din PIB cât este în prezent, la 5% din PIB, în anul 2019, şi la 6% din PIB, în anul 2020, alocările pentru sistemul naţional de educaţie şi de cercetare. Prin operaţionalizarea programelor PNL – masă la şcoală, after school, masteratul didactic, investiţii în reţeaua şcolară – ne asumăm ca obiectiv central ”Toţi copiii merg la şcoală!”, indiferent de mediul de rezidenţă sau de situaţia economică a familiei.

Vom implementa majorarea punctului de pensie, aşa cum scrie în lege, de la 1 ianuarie al fiecărui an. Salariile din sectorul public vor urma tranşele de creştere prevăzute de lege, pentru că legea se respectă! Ceea ce ne propunem suplimentar este eliminarea nedreptăţilor din Legea salarizării, care continuă să nemulţumeacă încă mii de angajaţi: biochimiştii, chimiştii etc. De asemenea, toate aceste măsuri vor fi implementate astfel încât să nu genereze inflaţie. Noi nu vom permite ca veniturile populaţiei să fie erodate de o avalanşă de creşteri de preţuri. Pentru cei care vor ieşi în curând la pensie, ne vom menţine angajamentul de a creşte contribuţiile la Pilonul 2 de pensii, de la 3,75% în prezent, la 5% în anul 2019 şi 6% în anul 2020.

Avem pregătit un pachet important de măsuri pentru agenţii economici din România. În primul rând, vom înlătura o parte dintre măsurile aberante implementate în ultimii doi ani: Split TVA, supra-acciza la carburanţi, supra-impozitarea contractelor de muncă part-time. Vom avea măsuri specifice pentru stimularea angajaţilor din sectorul privat, angajaţi uitaţi cu totul de actuala guvernare.

În ceea ce priveşte justiţia, ştiţi bine că noi am susţinut şi vom susţine o justiţie independentă şi o luptă anticorupţie puternică. Hoţii cu hoţii, iar oamenii cinstiţi cu oamenii cinstiţi. Din păcate, cu PSD la guvernare nu vom avea niciodată MCV-ul ridicat, iar şansa noastră de a intra în Schengen va fi mereu compromisă.

Stimaţi parlamentari. S-a ajuns în momentul în care noi, parlamentarii responsabili, trebuie să spunem cu toţii GATA! AJUNGE! România NU e Belina şi nu o poţi lua pe persoană fizică! România NU poate fi capturată de infractori dovediţi şi de condamnaţi definitiv şi supusă intereselor acestora. Votul FAVORABIL PENTRU MOŢIUNEA DE CENZURĂ nu este un vot pentru iniţiatori şi nici un vot pe culori politice! Este un vot pentru România, pentru SALVAREA ţării din ghearele hoţilor şi ale incompetenţilor, care o storc de resurse şi care sărăcesc populaţia. Daţi dovadă că vă doriţi ca minciuna şi impostura să nu mai aibă ce căuta în politica românească! Dovediţi că vreţi ca anul viitor România să fie reprezentată în Consiliul UE de un guvern şi de miniştri de care să nu ne ruşinăm, iar ţara să fie scăpată de o prăbuşire economică previzibilă!

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg