fbpx

45643522_1194228064065754_931276199718551552_n.jpg

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul PMP Cătălina Bozianu, a povestit experiența avută alături de delegația PMP la Congresul Partidului Popular European, în cadrul căruia a fost ales noul președinte al PPE în persoana lui Manfred Weber.

”Am avut privilegiul să fac parte, în aceste zile, din delegația PMP la Congresul Partidului Popular European de la Helsinki, condusă de președintele Eugen Tomac.

Domnul din imagini este Manfred Weber, noul președinte al PPE, ales, astăzi, de noi, reprezentanții tuturor partidelor populare și creștin-democrate din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Domnul Weber este de naționalitate german, un prieten al României și va fi candidatul PPE la președinția Comisiei Europene după alegerile europarlamentare din vara anului viitor.

În ceea ce ne privește pe noi, membrii delegației PMP, am dovedit, la acest congres, atât prin susținerea lui Manfred Weber, cât și prin contactele pe care le-am avut cu colegii din alte țări europene, că suntem un partener serios, credibil și consecvent al celorlalte partide din PPE, percepție pe care am convingerea că o vom consolida după alegerile europarlamentare”, susține Cătălina Bozianu pe pagina sa de Facebook.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Ciprian Pap
Jurnalist din 2007. A început în presă scrisă, a făcut TV, dar l-a fascinat online-ul. Din 2008, face parte din echipa Observatorul Prahovean și, din 2009, se ocupă intens de dezvoltare web, el fiind cel responsabil de ”problemele” site-ului dar și de noutățile tehnice și de aspect pe care le vedeți pe Observatorulph.ro.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg