fbpx

646x404 (3).jpg

Președintele PSD Prahova și al Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a comentat situația primarului din Șotrile, Bogdan Davidescu, cercetat de procurorii DIICOT. Edilul este suspect într-un dosar cu acuzații grave, precum șantaj, pornografie infantilă și sex cu minor.

Bogdan Toader a declarat că știa de relația amoroasă pe care o avea primarul Davidescu  cu cea care l-a denunțat la DIICOT, încă de când aceasta avea 17 ani, adică era minoră!

„Momentan, așteptăm să vedem ce spune ancheta. Bogdan Davidescu este doar suspect, din ce știu. Dacă acuzațiile se adeveresc, sigur că poate fi suspendat din partid, conform Codului de Etică. Vom lua această decizie fără să mai așteptăm și o hotărâre definitivă din partea justiției. 

Eu chiar m-am întâlnit cu această fată, când avea vreo 17 ani. Era cu primarul, într-adevăr, pentru că trăiau în concubinaj. Cred că aveau și un apartament al lor.

Așa că tind să cred că e un fel de ceartă conjugală, fata spunând acum că nu mai vrea cu Davidescu, pentru că e prea bătrân”, a declarat președintele PSD Prahova, pentru Ziarul de Ploiești.

În schimb, primarul din Șotrile a declarat la scurt timp după audierea la DIICOT că este victima unei răzbunări și respinge o relație amoroasă cu tânăra minoră.

Detalii aici: Primarul prahovean acuzat de DIICOT de șantaj și sex cu minoră, cercetat în libertate. ”Sunt nevinovat!”

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg