jandarmerita-batuta.jpg

La mai bine de o lună de la protestele din Piața Victoriei apar noi detalii despre modul în care a ajuns în afara dispozitivului Ștefania, jandarmerița bătută de protestatari.

Protestele antiguvernamentale de pe 10 august, din Piața Victoriei au adus un adevărat măcel, iar Jandarmeria a susţinut că membri ai galeriilor de fotbal au instigat la violenţe, apărând astfel regretabilele incidente.

Unul dintre cele mai urâte momente au fost reprezentate de bătaia teribilă pe care au încasat-o doi jandarmi. Ştefania, femeia jandarm călcată pur şi simplu în picioare de mulţime le striga celor care o loveau: "Mă omorâți! Mă omorâți!”.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cei doi jandarmi au fost scoşi din mâna agresorilor de alţi protestatari care i-au condus spre colegii lor.

Acum, la mai bine de o lună distanță, apar noi detalii despre ceea ce a pățit Ștefania.

Un martor prezent la protest vine cu noi dezvăluiri: "Politista, din nefericire, a călcat pe o sticlă care era pe jos, moment în care s-a dezechlilibrat și a căzut. În mod firesc, nu a mai putut sta în dispozitiv și imediat a fost atacată de protestatari", a dezvlăluit acesta conform KanalD.

Doi dintre cei care au creat haos la protestul de vineri din Piaţa Victoriei sunt suporteri ai Stelei, echipa de Liga a patra condusă de Marius Lăcătuş. Anunţul oficial a fost făcut de FCSB, care a ţinut astfel să se delimiteze de manifestările huliganice.

Tribunalul Bucureşti ar fi emis ordonanţe de reţinere pe numele celor doi fani ai Stelei, fiind acuzați de ultraj şi tulburarea liniştii publice.

sursa: stirilekanald.ro


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.