fbpx

ODA4MjJjMzg5ODg4ZjJjYTcwMTYxNzU2NWJmNDk=.thumb.jpg

Rică și Vali sunt au fost bătuți de agenții Poliției Locale din sectorul 3, pentru că au fost prinși cu patru pești în parcul IOR din Capitală, deși pescuitul este interzis. Povestea lor este însă una impresionantă. 

Rică și Vali, de 15 și 18 ani, s-au născut într-o familie săracă, cu nouă copii, într-un bordei din Delta Văcărești, o zonă abandonată după căderea comunismului și recucerită de natură.

Familia Enache, din care fac parte cei doi copii, a trăit într-o baracă improvizată în mijlocul naturii. 16 oameni, dintre care 11 copii, au trăit izolați în mijlocul Bucureștiului, fără acces la utilități, educație sau medici. 

Povestea lor a ajuns în atenția activistului Valeriu Nicolae, fost secretar de stat în Guvernul Cioloș, care îi sprijină pe copiii vulnerabili din cartierul Ferentari.

„Rică și Vali sunt doi copii buni care au ghinionul să se fi născut într-o familie săracă. Rică a fost cu mine în Suedia. Ce s-a întâmplat ieri este dezgustător. Sper să existe o fărâmă de bun simț rătăcită pe undeva prin Primăria domnului Negoiță și să avem sancțiuni rapide. Poate preia cazul și vreo televiziune căci altfel mă îndoiesc să avem vreo reacție”, a scris Valeriu Nicolae, după ce a aflat că cei doi frați au fost bătuți.

Distins cu "World’s Children’s Prize", pentru „eforturile sale neobosite de a sprijini copiii extrem de vulnerabili din ghetoul Ferentari”, Valeriu Nicolae și Rică, dar și alți copii pe care i-a ajutat, au ajuns să fie primiți de Regina Silvia a Suediei.

Polițiștii care i-au agresat pe cei doi frați vor fi cercetați disciplinar. 

citește mai multe pe digi24.ro

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg