protest-piata-victoriei.jpg

Protestul din Piața Victoriei ia amploare. Pe mai multe artere din zonă, din cauza numărului mare de participanți, circulația rutieră este oprită. Jandarmeria Română a lansat un nou apel la calm și recomandă ca femeile și copiii „să încerce să se retragă în zone ferite de violențe sau să părăsească aria în care se desfășoară protestul”. Pentru câteva momente, după ce au folosit spray-uri lacrimogene, jandarmii au utilizat și dispozitivele cu apă pentru îndepărtarea celor care s-au apropiat de cordonul de protecție.

Numărul participanților la protestul din Piața Victoriei a crescut de la o oră la alta. Pentru că la protest au venit și părinți însoțiți de copii, Jandarmeria a lansat un nou apel pe o rețea de socializare, prin care sfătuiește femeile și copiii să se îndepărteze în zone ferite de violențe sau să părăsească 

„Facem apel la oamenii care protestează pașnic să se retragă din primele rânduri, din zona de contact cu jandarmii. Cei care comit violențe aruncă din spatele lor cu obiecte contondente, sticle și bucăți din asfalt. Agresorii îi folosesc astfel ca scut de protecție pentru a putea să continue violențele. Vă rugăm să înțelegeți apelul nostru pentru a nu risca să fiți răniți. De asemenea, facem apel la femei și copii să încerce să se retragă în zone ferite de violențe sau să părăsească aria în care se desfășoară protestul”, a precizat Jandarmeria Română pe pagina de Facebook.


Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești