1721a69f9d2fdf85e2b4365ba3a7dd73.jpg

Ionuţ Cristache, realizatorul emisiunii „România 9“ de la TVR 1, riscă dosar penal după ce ar fi fost prins la volan deşi avea permisul suspendat și ar fi refuzat să oprească la semnalul agenţilor.

Poliția l-ar fi urmărit până în fața curții TVR, la barieră, unde ar fi încercat să negocieze, timp de o oră, cu aceștia. Ionuț Cristache avea carnetul suspendat, iar conducerea unui autovehicul fără carnet este o faptă penală. Sursele din poliție citate de presă susțin că el ar fi fost amendat și i se va face dosar penal.

Ionuţ Cristache a negat vehement informaţiile potrivit cărora ar fi fost urmărit de agenţii de la Rutieră pentru că a refuzat să tragă pe dreapta.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Realizatorul postului public confirmă însă că a fost oprit de poliţişti pentru că era pe sens interzis, dar şi faptul că se afla la volan fără a avea permisul de conducere, care îi este suspendat de o lună.

„Să fie limpede, nu am dosar penal! Am fost, într-adevăr oprit ieri de poliţie! Oprit e impropriu spus! În zona TVR se schimbă ţevi, se asfaltează, sunt câteva şantieruţe, drept pentru care sensul unor străzi a fost schimbat peste noapte, au fost trasee deviate, sunt semnalizate cu chiu cu văi nişte căi de acces spre Emil Pangrati, una dintre intrările în TVR!

Mă pun să caut cartela de acces când domnul jandarm de la poartă îmi face semn că e maşina de poliţie în spatele meu! Mă uit şi un domn poliţist îmi explică deja că am intrat de pe interzis.

Nu ştiu dacă stăteau la pândă, dacă şi-au făcut un obicei din asta, treabă lor…! Năuc, pentru că de doi ani fac traseul ăsta şi nu înţelegeam cu ce am greşit, îl rog să-mi permită să mut maşina în curte că să nu blocăm calea de acces.

Zice că e OK, trag maşina şi mă duc să-mi povestească şi să-mi arate cum s-au schimbat sensurile! Nici pomeneală de fugă, de urmărire, chiar aşa, cum aş mai fi făcut emisia, că ar fi trebuit să fiu săltat şi toate astea consemnate într-un proces verbal, dacă aşa ar fi stat lucrurile.

Agentul îmi spune că dacă tot m-a oprit să-i prezint actele! Îi prezint actele, mai puţin permisul şi-i spun că de luna trecută mă judec cu Poliţia Neamţ pentru modul abuziv în care mi-a suspendat carnetul, «oamenii legii» susţinând în procesul verbal că mă aflam în localitate, greşindu-mi numele, neputând astfel să plătesc amenda pentru că numele de pe proces nu era al meu (o nebunie) şi nimeni nu mi-a acceptat plata.

Îi spun de aceste lucruri pentru că evident înainte mă consultasem cu avocatul care mă reprezintă în toată povestea asta“, a povestit moderatorul TVR.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.