tolo.jpg

Cătălin Tolontan a renunțat la funcţia de redactor-şef al „Gazetei Sportului“, însă precizează că rămâne în echipă şi se va concentra pe investigaţii. “Nu plec nicăieri! Voi continua să scriu în Gazetă, investigațiile vor fi mai multe, din mai multe domenii, nu doar din sport și sănătate și voi încerca să ajut la confirmarea unei generații foarte bune de ziariști de la Ringier”, spune Tolontan într-o postare pe Facebook.

Jurnalistul a spus că va preda ștafeta lui Cătălin Ţepelin, care este din 2003 la „Gazeta Sporturilor și care, spune Tolontan, “este un ziarist din noua generație, mai bun ca mine!”.
Decizia vine la puţin timp după ce societatea mixtă Ringier Sportal S.R.L., formată din Ringier România S.R.L. şi Sportal Media Group Bulgaria, a încheiat un acord cu Intact Media Group pentru a achiziţiona marca românească Gazeta Sporturilor.
Tolontan precizează că “lecția cedării mandatului” vine ca un deja-vu, după ce în urmă cu 21 de ani a primit aceeași responsabilitate de la Ovidiu Ioanițoaia.
Jurnalistul a dat asigurări că va continua să publice în ziar şi va lucra în continuare şi alături de echipa de investigaţii. "Nu plec nicăieri, voi scrie în continuare în Gazetă. Vom continua să lucrăm la investigații, care se vor extinde ca domenii de interes și vor merge pe blog, pe GSP și în publicațiile Ringier", a precizat Tolontan.
De altfel, el a mai spus că printre misiunile sale se numără şi lucrul cu tinerii jurnalişti din redacţiile Ringier: „În plus, voi încerca să ajut, în redacţiile Ringier, începând cu Libertatea, la confirmarea valului de jurnalişti tineri, care au nevoie să creadă în valoarea lor şi în viitorul profesiei. Munca va fi una de coordonare jurnalistică“.


Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.