Fostul tenismanul Ilie Năstase a fost încătușat după un scandal cu poliţiştii în trafic. El este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. Acesta a anunțat însă că va face o plângere la CEDO și va cere două milioane de euro despăgubiri, bani pe care îi va dona copiilor săraci.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Ilie Năstase a descris întreg incidentul în care a fost implicat, precizând că rezultatul de la IML indică o alcoolemie de 0,05.
Citește și Ilie Năstase încătușat, după ce a condus beat și a făcut spectacol în fața polițiștilor
„Nu vreau să le zic polițiști… milițienii! Polițiștii nu sunt agresivi, înțeleg, te iartă. Pe mine m-au oprit la ieșirea din parcul Herăstrău, nici n-am făcut doi metri și m-au întrebat: „ați băut?”, „da, am băut!”, „ce ați băut?”, „trei beri”, „hai, lăsați, domne, că ați băut mai mult”.
Deci nu m-au crezut că am băut trei beri. M-au pus să suflu. Le-am spus că nu vreau să suflu și că vreau să merg la poliție și că acolo suflu. N-au mai așteptat. M-a tras din mașină, m-a dat cu fața de pământ, s-a urcat unul cu picioarele pe mine și mi-a pus cătușele.
Nu era mai frumos să mă ducă fără cătușe și să ajungem la ei acolo să-mi facă testul? Mi-am făcut testul (c.n. IML) și a ieșit 0,05 care înseamnă o amendă de o mie de lei și suspendarea pe o lună a carnetului.”, a spus Ilie Năstase, care a adăugat că va depune o plângere la CEDO, potrivit stiripesurse.ro