Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

retinut-646x360.jpg

Trăiesc cu senzația că pot fi discreți, că nu vor fi prinși, dar este doar o chestiune de timp, până sunt depistați. Important este ca în acest interval să fie cât mai puține victime.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului  Mândruţă Emil, în vârstă de 61 ani, din Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj.

Conform informării de la DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna septembrie 2017, inculpatul a întreținut relații sexuale cu mai multe minore, din județul Vâlcea, pe care le-a  convins să realizeze materiale pornografice cu conținut sexual explicit.

Ulterior,inculpatul Mândruţă Emil a folosit aceste fișiere foto și video ca mijloc de șantaj, în momentul în care minorele nu voiau să mai continue relația cu acesta.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate patru telefoane mobile și cinci cartele SIM, un hard disk, un laptop și un pistol pentru care inculpatul nu a prezentat autorizație de deținere.

La data de 13.02.2018  Tribunalul Vâlcea  a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.


Auto-moto
  • Vineri, 20 Aprilie 2018
  • De Observatorul Prahovean

Accident pe DN 1B, la Valea Călugărească. VIDEO

Un microbuz de transport marfă și un autoturism au fost implicate, astăzi, în jurul orei 13:00, într-un accident rutier petrecut pe DN 1B, la Valea Călugărească. Din primele informații, unul dintre...

Eveniment
  • Vineri, 20 Aprilie 2018
  • De Andra Ilie

Incendiu în Prahova. O casă s-a făcut scrum

Un apel disperat la 112 a anunțat izbucnirea unui incendiu la o casă, azi-noapte, la ora 4. Este vorba de o locuință situată în comuna Colceag, sat Parepa-Rusani. Pompierii au intervenit cu trei...

Auto-moto
  • Sâmbătă, 14 Aprilie 2018
  • De Ștefan Vlăsceanu

Autocar implicat într-un accident pe DN1A, la Cheia

Un accident rutier în care a fost implicat un autocar și un autoturism s-a produs sâmbătă dimineață în jurul orei 08,20, pe DN1A, la Cheia. Din fericire coliziunea nu s-a soldat cu victime Potrivit IJP...

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești