Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

se-va-da-ceva-gratuit-pensionarilor-conform-unei-legi-care-va-ajuta-inclusiv-familiile-sarace-465x390.jpg

Câteva sute de mii de persoane, cu un stagiu de cotizare mai mic de zece ani la bugetul CAS, își vor pierde statutul de pensionari, aceștia devenind asistați social. 

”Vom scoate din rândul pensionarilor pe cei care nu au cotizat 10 ani, cei care nu au un stagiu minim de cotizare de 10 ani, adică cei cu pensia minimă. Culmea este că cei cu pensia minimă i-au prins din urmă pe foarte mulți care au cotizat 15-20 de ani și care sunt tot pe la suma de 500-600 de lei. Ei vor avea un fel de statut de asistat social și vor fi într-o legislație proprie. Pentru aceștia, de la 1 iulie, pensia crește la 640 de lei, dar atenție: nicio altă pensie din România, inclusiv pentru cei care au cotizat mai mult de 10 ani, nu va scădea sub 640 de lei”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Cei aflaţi în această categorie vor primi lunar 640 de lei de la 1 iulie, iar suma nu va fi majorată odată cu punctul de pensie, ci numai când statul va considera că este cazul, potrivit digi24.ro.

„Într-o parte vor rămâne pensionarii care vor crește pe punctul de pensie prognozat să fie 1.775 de lei până în anul 2020, iar în partea cealaltă nu se va mai crește pe punctul de pensie, ci atunci când statul va considera că este necesar să mărească aceste indemnizații minime, vor fi făcute creșteri, dar clar nu în același ritm cu cei care au cotizat”, a explicat Lia Olguța Vasilescu. 

 


Eveniment
  • Vineri, 20 Aprilie 2018
  • De Andra Ilie

Incendiu în Prahova. O casă s-a făcut scrum

Un apel disperat la 112 a anunțat izbucnirea unui incendiu la o casă, azi-noapte, la ora 4. Este vorba de o locuință situată în comuna Colceag, sat Parepa-Rusani. Pompierii au intervenit cu trei...

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești