vaccion.jpg

Informația a fost furnizată de Institutul Național de Sănătate Publică, prin CNSCBT (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile).

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunţă că în ultima săptămână s-au înregistrat 126 de cazuri noi, jumătate dintre acestea fiind confirmate în judeţele Vaslui, Bacău şi Suceava.

Potrivit statisticilor, 35 de cazuri s-au înregistrat în Vaslui, câte 15 în Bacău şi Suceava, 12 în Iaşi, 11 în Prahova, 9 în Brăila, 5 în Dâmboviţa, 4 în Constanţa, câte 3 în Bucureşti, Giurgiu şi Vrancea, câte două în Botoşani, Braşov şi Ialomiţa şi câte unul în Tulcea, Mureş, Ilfov, Harghita şi Argeş.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România de la debutul epidemiei este de 10.749, dintre care 38 de decese.

Cele mai multe decese, respectiv nouă s-au înregistrat în judeţul Timiş unde sunt, de altfel, şi cele mai multe cazuri confirmate. S-au mai înregistrat şapte decese în Dolj, şase în Arad, trei în Caraş-Severin, două în Neamţ şi câte unul în Suceava, Bihor, Braşov, Cluj, Călăraşi, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti.

Peste 10.200 dintre persoanele care s-au îmbolnăvit de rujeolă erau nevaccinate cu nicio doză, cele mai multe fiind fin grupa de vârstă 1-4 ani.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală, dacă există afecțiuni asociate, care uneori nici măcar nu sunt cunoscute sau depistate la timp. Vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează copiii împotriva acestei boli. În România, 9 din 10 parinţi îşi vaccinează copiii.

Continuă însă controversele pe tema vaccinării, mulți dintre contestatari fiind adepții teoriei conspirației. Fără a pleda pentru vreuna dintre variante, susținem că informarea temeinică și corectă, din surse sigure, autorizate, reprezintă calea de urmat. Multe dintre teoriile lansate în spațiul public nu au o bază științifică, fiind apoi preluate, distorsionate și propagate în forme uneori hilare. 

Pentru mulți dintre părinți, vaccinarea a devenit o decizie extrem de dificilă, ezitând între asumarea riscurilor dovedite în cazul refuzului și presupusele efecte adverse. 

Revenim cu un amplu material pe această temă, cu argumente pro și contra, furnizate exclusiv de medici.

sursa cnscbt.ro (Institutul Național de Sănătate Publică)


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Economic
  • Miercuri, 07 Noiembrie 2018
  • De Claudiu Vasilescu

INS: Câștigul mediu salarial net a urcat la 2688 lei

Institutul Național de Statistică a dat publicității ultimele date referitoare la nivelul de salarizare din România. În luna septembrie 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4482 lei, cu 0,7% mai mare ...