rata-lei.jpg

Robor la 3 luni a crescut până la nivelul de 2,22%, un nou record al ultimilor trei ani.

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, potrivit News.ro.  Nivelul de 2,22%, atins marţi, este cel mai mare din 27 octombrie 2014, când a atins nivelul de 2,33%. Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%. La un credit de 184.000 lei, echivalentul a 40.000 de euro, o creștere de 1% a dobânzii semnifică o majorare a ratei lunare cu 153 de lei.

Indicele Robor la 6 luni a rămas marţi la acelaşi nivel de luni, 2,35%, cel mai mare nivel din 3 noiembrie 2014, când a atins pragul de 2,37%. Robor (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.

Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la finalul lunii octombrie 2016, chiar dacă s-au oprit, o lungă perioadă, între 0,8% şi 0,9%, pentru Robor la 3 luni.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.