romance hoate.jpg

Două românce, hoațe de buzunare în Austria, au furat de la o bătrână de 76 de ani, din Villach, un lanț din aur în valoare de câteva sute de euro.

 

Bătrâna a fost luată prin surprindere de cele două, care s-au apropiat zâmbind spre ea și au îmbrățișat-o, moment în care a subtilizat bijuteria, relatează gailtal-journal.at.

Bătrâna le-a recunoscut la poliție a doua zi, după ce femeile comiseseră un alt furt în Gailtal. Au cerut într-o parcare unei persoane de 78 de ani 10 euro, dar în timp ce primeau banii, au mai furat 150 de euro din poșetă. Au dispărut apoi din zonă cu o mașină.

Româncele au intrat în casa unei pensionare de 83 de ani, după ce au sunat la ușa ei și au cerut un pahar de apă. Odată intrate în apartament, una dintre ele a ținut-o de vorbă, în timp ce cealaltă i-a căutat prin casă, dar nu au găsit nimic de valoare și nici bani.

 

Anchetatorii austrieci au stabilit că în primăvară, româncele de 25 și 30 de ani au intrat în casa unei femei de 90 de ani tot în scop de jaf. Aceasta a fost atât de speriată încât le-a oferit singură bani numai să plece din asa ei.

Pe 3 noiembrie 2017, cele două au comis un alt furt într-o parcare din Gmünd, victimă fiind o femeie de 73 de ani. Româncele i-au cerut să facă o donație, moment în care i-au furat portofelul cu câteva sute de euro din poșetă. Când și-a dat seama că nu mai are banii, bătrâna a plecat în urmărirea femeilor care au dispărut pe străzile din centrul localității.

S-a dus apoi la poliție și a depus o plângere și le-a recunoscut pe cele două după ce polițiștii i-au arătat câteva fotografii.

 

Cele două românce au mai fost văzute pe camere de supraveghere în compania a doi bărbați, ulterior investigația a arătat că sunt și ei români, suspecți de furturi similare.

Femeile au fost reținute, dar apoi eliberate prin decizia procurorilor din Klegenfurt. Ele vor fi cercetate în stare de libertate pentru furt.

Sursa: gailtal-journal.at gailtal-journal.at