Gregorian-Bivolaru-ar-putea-fi-eliberat-din-inchisoare.jpg

Fondatorul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, va fi eliberat condiţionat în cursul zilei de astăzi din Penitenciarul Bistriţa, după ce decizia dată săptămâna trecută de judecători nu a fost contestată de către procurori, informează Agerpres.

 

Din  informaţiile furnizate de Judecătoria Bistriţa, rezultă că nu a fost depusă nicio contestaţie la decizia dată în dosarul 6859/190/2017 privind liberarea condiţionată a lui Bivolaru, termenul expirând pe 12 septembrie, la ora 24,00. 

Decizia a fost dată pe 7 septembrie şi a rămas, astfel, definitivă.

Bivolaru a fost condamnat în 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în rejudecare, la şase ani de închisoare cu executare. Procurorii au susţinut la procesul de la ICCJ că, în perioada 2002 - martie 2004, Gregorian Bivolaru, folosindu-se de calitatea declarată de "profesor yoga" şi "mentor spiritual", prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire, a recrutat, în scopul exploatării sexuale, o minoră, cursantă yoga, cu care a întreţinut, în mod repetat, acte sexuale şi de perversiune sexuală, oferindu-i diverse sume de bani şi alte foloase.

 

De asemenea, potrivit procurorilor, Bivolaru a atras, prin asigurarea mijloacelor financiare de subzistenţă şi remiterea altor foloase materiale, pe Maria Mirona Farcaşi, cursantă yoga, în practicarea unor acte sexuale cu minora M.D. Gregorian Bivolaru a mai fost acuzat că, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum şi în aprilie 2003, a intreţinut acte sexuale cu alte două minore, folosindu-se de calitatea sa de mentor spiritual. 

Bivolaru a reuşit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reţinut, pe 4 aprilie 2005, de poliţia suedeză în oraşul Malmo. Ulterior, autorităţile suedeze i-au acordat azil politic. Liderul spiritual al MISA a fost prins pe 26 februarie 2016 în Franţa. Gregorian Bivolaru a fost adus în România în vara anului trecut sub escortă, după ce magistraţii francezi au decis că acesta poate fi extrădat.

 sursa agerpres foto libertatea

Gregorian-Bivolaru-ar-putea-fi-eliberat-din-inchisoare.jpg