anBnJnc9NTkwJmhhc2g9MmNlZDQwOTBjNzM0NTc1M2MyMThiOTkwN2FjOTg5ODA=.thumb.jpg

Aproximativ 40 de refugiaţi din ţări precum Iran, Siria sau Irak şi-au improvizat o tabără la marginea oraşului Timişoara, sperând să găsească o călăuză care să îi treacă ilegal graniţa spre vestul Europei, ei nefiind primiţi în Centrul pentru Refugiaţi, transmite News.ro.

 

Potrivit poliţiştilor, aproximativ 40 de refugiaţi din Iran, Irak şi Siria, printre care şi copii, au campat ilegal la marginea oraşului Timişoara, pe Calea Aradului, in imediata vecinătate a Centrului pentru Refugiaţi. Ei şi-au amplasat corturi şi locuiesc pe o pajişte de câteva zile.
Poliţiştii spun că cei 40 au plecat de la diverse Centre de Refugiaţi din ţară, beneficiind de documente de şedere în România. Au ajuns la Timişoara, sperând să găsească o călăuză care să îi treacă ilegal graniţa spre Ungaria şi de acolo mai departe spre ţări din vestul Europei.
Poliţiştii de la Secţia 5 din Timişoara au intervenit şi i-au dus la Centrul pentru Refugiaţi din oraş, însă acolo nu au fost primiţi pe motiv că locurile sunt toate ocupate. Cei de la Centru le-au transmis să se întoarcă în celelalte centre din ţară, acolo unde au fost cazaţi iniţial şi unde li s-au întocmit documentele, însă aceştia au refuzat şi preferă să trăiască în corturi, la marginea Timişoarei.