- Publicitate -

Vești bune pentru firme și persoanele fizice! Scăpăm de ștampilă!

Data:

stampila.jpg

Vești bune pentru firme și persoanele fizice! Începând de astăzi, nu va mai fi obligatorie aplicarea ștampilei pe vreun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul, scrie profit.ro.

- Publicitate -

Până în prezent, legislația prevedea că „persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice”.
Guvernul a extins recent sfera acestor documente, stabilind practic și în mod explicit că, de fapt, firmele și cetățenii nu vor mai avea nevoie de nicio ștampilă pentru actele din relația cu statul, inclusiv pentru contracte încheiate cu autoritățile sau instituțiile publice.
„Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice”, stabilește acum textul de lege.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -