arhiva-sipa.jpg

Judecătorul Cristi Danileţ a declarat, potrivit unei cablograme Wikileaks, că nu toate dosarele din arhiva SIPA au fost distruse, că a văzut asemenea dosare, iar documentele conţineau detalii intime despre judecători şi procurori. Potrivit fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, despre soarta SIPA s-ar fi discutat şi în cursul negocierilor de pre-aderare a României la UE.

 

"O furtună perfectă: corupţia, statul de drept şi reforma justiţiei se află în prim-plan în România", se intitula o telegramă din 2009, transmisă Washingtonului de Ambasada SUA de la Bucureşti. Potrivit documentului întocmit de diplomaţii americani, judecătorul Cristi Danileţ le-a explicat acestora că nu toată arhiva SIPA fusese distrusă, în Ministerul Justiţiei încă mai existând dosare din intervalul 2001-2005. Acestea erau, mai rezultă din telegramă, „accesibile ministrului de Justiţie”.

"Atenţia presei s-a concetrat şi pe propunerea ministrului de Justiţie Predoiu de a reînvia Serviciul Intern de Protecţie şi Anti-corupţie (SIPA) desfiinţat de fostul ministru al Justiei Monica Macovei în 2005. Fondatorul SoJust Danileţ (care a făcut parte din echipa lui Macovei) a spus consilierilor politici că SIPA era în esenţă serviciul propriu de informaţii al Minsterului de Justiţie, care avea scopul de a spiona vieţile private ale judecătorilor, procurorilor, oficialilor din instanţe şi chiar a cetăţenilor de rând. El le-a văzut dosarele care conţineau detalii despre relaţii sexuale ilicite ale unor judecători şi procurori, chiar dosare medicale despre ce judecătoare au făcut avorturi. Era, a notat Danileţ, o reîntoarcere la epoca Ceauşescu şi era greşit să crezi că poţi forţa prin şantaj judecătorii să se reformeze. (Notă: Danileţ a divulgat că deşi dosarele de dinainte de 2001 au fost distruse, Ministerul de Justiţie a păstrat dosarele din 2001-2005, în două încăperi mici, accesibile ministrului de Justiţie. Sfârşit de notă)”, se arată în telegrama oficialilor SUA.

Citește continuarea pe digi24.ro

 

 

Național
  • Vineri, 20 Octombrie 2017
  • De Georgiana Kelemen

Spotify se lansează pe piața din România

Spotify, unul dintre cele mai populare servicii de music streaming online din lume, se pregătește să pătrundă și pe piața din România, la finalul lunii noiembrie, pe data de 28, scrie Manafu....