cauciucuri-iarna.jpg

Poliţiştii rutieri îi vor amenda pe şoferii care pornesc la drum fără cauciucuri de iarnă deşi ştiu că urmează să străbată zone în care şoselele sunt acoperite de zăpadă sau polei. În acelaşi timp, turiştii care au plecat înainte ca vremea să se strice şi care au apucat să treacă deja la cauciucurile de vară, vor fi îndrumati de poliţişti să rămână în locurile de cazare, până în momentul în care călătoria urmează să se facă în condiţii de siguranţă, a declarat, pentru News.ro, şeful Centrului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisar şef Ramona Dabija.

 

Potrivit sursei citate, Ordonanţa de Guvern 5/2011, cunoscută ca legea cauciucurilor de iarnă, prevede că obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice.

Astfel, atunci când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, şoferii trebuie să aibă maşinile dotate cu astfel de cauciucuri indiferent de perioada calendaristică.

În contextul schimbării bruşte a vremii, comisarul şef Ramona Dabija a explicat că, deşi legea prevede amenzi cuprinse între 9 şi 20 de puncte, poliţiştii rutieri nu vor sancţiona toţi şoferii care nu au cauciucuri de iarnă.

 

Citește continuarea pe digi24.ro