Campania Hai la scoala

Pentru că au rezultate bune la învăţătură, doi elevi eminenţi din mediul rural vor învăţa, din acest an şcolar, la Liceul Teoretic Naţional din Capitală. Carmen Tudorache din Jurilovca, judeţul Tulcea şi Tudor Peişanu din localitatea gorjeană Brăneşti sunt primii doi elevi câştigători ai burselor oferite în cadrul programului „O şansă pentru Educaţie”, dezvoltat în parteneriat cu Digi24 și DigiFM. Proiectul le oferă elevilor foarte buni la învăţătură de la sate burse care acoperă complet costurile studiilor, rechizitele, dar şi cazarea şi masa.

 

Carmen Tudorache s-a trezit dis-de-dimineaţă să plece de la Jurilovca la Bucureşti. De mâine, va fi eleva Liceului Teoretic Naţional. Olimpică la chimie, fata a câştigat una dintre cele două burse oferite în acest an de liceu în cadrul proiectului „O şansă pentru educaţie”.

Iuliana Tudorache, mama lui Carmen: „Emoțiile sunt foarte mari, dar sper că educația pe care i-am dat-o o să îmi alunge emoțiile acestea. Inimioara mea va fi puțin tristă, dar zic că Carmen mi-o va umple cu succesele de acolo„.

Despărţirea e grea. La 14 ani, la peste 250 de kilometri de casa ei, lui Carmen nu-i va fi uşor în marele oraş. Părinţii au însoţit-o până la Bucureşti, iar mâine vor merge împreună la deschiderea anului şcolar.

 

Tudor Peişanu este cel de-al doilea elev bursier. Nici el nu va fi singur în prima zi de şcoală în capitală.

Ajunşi la liceu, elevii au fost întâmpinaţi de viitorii lor profesori. Cătălin, unul dintre elevii liceului le-a fost ghid noilor colegi.

Carmen şi Tudor spun că vor profita de şansa care li s-a oferit.

 

Carmen Tudorache: „Sper doar să mă adaptez alături de colegi şi de restul lumii, de Bucureşti sper să pot să mă adaptez pe aici. Pentrul noul an scolar sper să iau o notă mare la examenul de la final de an și totodată să ies cu o medie bună, ceva peste 9”.

Tudor Peişanu: „Este greu, o să dureze până mă obișnuiesc, dar pentru matematică a trebuit. Mi-am propus ca anul acesta să iau un loc bun la Olimpiada Națională de Matematică”.

Liceul Teoretic Naţional va continua să acorde burse elevilor din mediul rural cu rezultate bune la învăţătură şi în următorii ani.

 

„Proiectul «O șansă pentru educație» va funcționa și în etapa următoare, în anii viitori școlari. Foarte important este că noi l-am demarat în luna mai 2016 și în decurs de o lună au candidat și au aplicat un număr de 12 elevi. Tudor a fost unul dintre câștigători, fiind olimpic la matematică, iar Carmen la chimie. I-am ales în primul rând portofoliului lor, dar și datorita interviului”, spune Silvia Moraru, directoarea liceului.

Cazarea celor doi elevi bursieri va fi asigurată de Universitatea Politehnică Bucureşti.

sursa: digi24.ro