tvr

DNA a cerut conducerii Senatului rapoartele comisiilor parlamentare de anchetă privind evaluarea activităţii TVR din perioada 2005- 2015, a declarat vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru. Surse judiciare au precizat pentru agenţiile de presă că totodată procurorii au ridicate documente de la TVR legate de achiziţiile publice făcute de instituţie pe parcursul mai multor ani. 

 

 

Potrivit solicitării DNA, documentele sunt necesare în vederea soluţionării unui dosar referitor la ”efectuarea de verificări cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiuni cu ocazia încheierii de către reprezentanţii SRTV a unor contracte de prestări servicii”.

Ce contracte a dat TVR în perioada în care era plină de datorii

România Curată a căutat pe SEAP – portalul guvernamental e-licitatie.ro – pentru a vedea ce contracte a dat televiziunea publică în perioada în care era plină de datorii. Potrivit ultimului raport de activitate al TVR, postul public are datorii de peste 150 de milioane de euro către stat şi operatori privaţi.
Vă prezentăm mai jos un TOP al contractelor încheiate de TVR, fără a pretinde că acestea sunt în atenţia DNA. Trebuie, de asemenea, de precizat că în SEAP pot fi vizualizate contractele acordate de TVR până în 2007, aşadar portalul nu cuprinde perioada în care conducerea televiziunii a fost asigurată de Valentin Nicolau și Tudor Giurgiu.

1. Din ciclul ce face omul când are datorii: îşi schimbă maşina .. pe datorie

23 septembrie 2014: TVR şi-a reînnoit parcul auto. A semnat un contract de leasing în valoare de aproape 2,6 milioane de euro fără TVA !! pentru achiziţia a 140 de autoturisme. În medie, un autoturism achiziţionat de TVR în cadrul acestui contract a costat peste 22.000 de euro.
Contractul a fost adjudecat prin licitaţie de către societatea BCR Fleet Management SRL din Bucureşti, cu sediul într-un bloc din Piaţa Alba Iulia.
Vechile maşini ale TVR, majoritatea Opel, erau funcţionale, dar cu kilometraje foarte mari. Procedura de achiziţie a fost demarată sub mandatul lui Claudiu Săftoiu şi finalizată în mandatul lui Stelian Tănase.

Ce spune Curtea de conturi despre acest contract

Un control al Curţii de Conturi la TVR a constatat că acest contract de leasing nu a respectat principiile bunei gestiuni a patrimoniului TVR în condiţiile în care situaţia financiară a televiziunii publice era dezastruoasă.
Inspectorii au constatat că o parte dintre cele 140 de maşini nou achiziţionate „au fost repartizate către persoane cu funcţii de conducere a unor direcţii sau servicii din cadrul studioului central şi nu doar pentru activităţile/salariaţii care asigură efectiv activitatea de producţie a programelor de televiziune”.

2. Contract de 2,5 milioane de euro pentru servicii de recuperare creanţe prin încredinţare directă

11 noiembrie 2011: TVR achiziţionează cu aproape 2.500.000 de euro fără TVA servicii de recuperare a “creanţelor neîncasate la taxa pentru serviciul public de televiziune, precum şi a altor creanţe”. Contractul este atribuit prin negociere directă către Mellon Romania, una dintre companiile de pe piaţa recuperărilor de creanţe. Şef al TVR în acea perioadă era Alexandru Lăzescu.

3. Servicii de închiriere car HD de la Bivolul Advertising SRL

21 august 2014: TVR închiriază un car HD pentru meciul Steaua-Ludogoret de la firma Bivolul Advertising SRL. Contractul în valoare de 38.500 de euro a fost atribuit prin încredinţare directă.
4. Camere de luat vederi de la o firmă din Braşov, abonată la contracte cu TVR

23 martie 2012: TVR cumpără 7 camere digitale de televiziune cu peste 255.000 de euro fără TVA.
Licitaţia a fost castigate de firma O-Video din Braşov. Contractul a fost atribuit în timpul administraţiei lui Alexandru Lăzescu.
12 noiembrie 2015: Aceaşi firmă din Braşov câştigă şi un contract privind achiziţia de camere HD şi alte echipamente video pentru studiourile locale ale TVR. Valoarea: aproape 45.000 de euro fără TVA. La conducerea TVR era instalată Irina Radu.
19 iunie 2008: firma O-Video livrează camere de studio în valoare de aproape 200.000 de euro. Şeful TVR la cea vreme era Alexandru Sassu.
De lungul anilor, firma O-Video a încheiat numeroase contracte de livrare echipamente de tv către postul public.

5. Peste 200.000 de euro prin încredinţare directă către o firmă din Otopeni pentru Cerbul de aur

august – septembrie 2008: TVR închiriază cu peste 200.000 de euro fără TVA echipamente de videoproiecţie, lumini şi sunet pentru Festivalul Cerbul de Aur.
Cele 6 contracte de închiriere au fost atribuite prin negociere către firma Paradigma Group din Otopeni. Compania aparţine lui Adrian Ionescu şi Cristian Singer. Şeful TVR la acea vreme era Alexandru Sassu.

6. Plasme pentru videowall de la o firmă parteneră de afaceri cu clanul Ghiţă.

18 decembrie 2008: TVR cumpără plasme pentru videowall în valoare de aproape 400.000 de euro fără TVA de la firma Avitech Co SRL din Voluntari.
În 2015, firma Avitech din Voluntari a fost vizată de percheziţiile procurorilor DNA, alături de firma 2 K Telecom a lui Alexandru Ghiţă, fratele deputatului Sebastian Ghiţă. DNA viza un dosar programul Internet în şcoala ta în valoare de 33 de milioane de euro demarat de Ministerul Educaţiei în 2013. (detalii aici).

7. Curăţenie de la firma unui pedelist

10 martie 2008: TVR achiziţionează servicii de curăţenie pentru suma de aproape 200.000 de euro fără TVA de la o firmă de bloc din sectorul 4 Bucureşti, Mivitrading SRL.
Firma era administrată de Mihai Balotă, un lider PDL din Bucureşti, fost consilier local la sectorul 3. Vezi aici.
30 aprilie 2015: Servicii de curăţenie pentru 1 an de la Hera Cleaning. 160.000 de euro fără TVA .

Ce spune TVR după ce DNA a ridicat documente privind achiziţiile

“În virtutea transparenţei pe care actuala conducere a TVR doreşte să o promoveze în privinţa activităţii televiziunii publice, informăm atât publicul telespectator, cât şi pe reprezentanţii mass-media că Direcţia Naţională Anticorupţie desfăşoară zilele acestea în TVR o acţiune de verificare. Această acţiune vizează contracte comerciale din ultimii 10 ani. Conducerea TVR asigură tot suportul necesar pentru derularea verificărilor în bune condiţii”, se arată în comunicatul de presă emis de TVR.
sursa: romaniacurata.ro