viol autostop

O tânără din Iași a trecut prin clipe cumplite. Ea a fost violată de un bărbat care a luat-o în mașina lui, după ce aceasta va făcut autostopul.

 

Fapta groaznică s-a întâmplat pe 31 august, în jurul prânzului. Fata, din localitatea ieșeană Ruginoasa, a plecat de acasă cu intenția de a ajunge la Iași. Nu avea niciun mijloc de transport pentru a ajunge din centrul comunei la destinație, astfel că tânăra a decis să facă autostopul. La scurt timp, în dreptul ei a oprit un autoturism Volvo, la volanul căruia se afla Petru Timiș (32 de ani). Acesta s-a oferit să o ajute, a luat-o în mașină și i-a promis că o va duce la destinație.

Imediat cum au ieșit din Ruginoasa, bărbatul a schimbat direcția și a intrat pe un drum lăturalnic și a mers pe un câmp. Acolo, sub amenințarea cu moartea, bărbatul a violat-o pe tânără zeci de minute, scrie bzi.ro. După ce a batjocorit-o, agresorul a urcat-o în mașină și a abandonat-o pe marginea drumului.

După ce și-a revenit din șoc, tânăra a mers la Poliție, pentru a depune plângere. Folosindu-se de informațiile primite de la victimă, care le-a furnizat polițiștilor inclusiv numărul de înmatriculare al mașinii, oamenii legii au reușit să-l prindă pe monstru după câteva ore. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

 










 

Auto-moto
  • Luni, 16 Octombrie 2017
  • De Georgiana Kelemen

Un șofer a ars în propria mașină - VIDEO

  Un şofer şi-a pierdut viaţa azi-noapte, după ce s-a izbit cu maşina de o pasarelă pe Şoseaua Pipera din Capitală, iar autoturismul a luat foc. Impactul a fost astât de puternic încât şoferul a rămas...