accident constanta

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte cinci au fost rănite, într-un accident rutier petrecut, duminică seară, în zona localităţii Mihai Viteazu din judeţul Constanţa, în care au fost implicate trei autoturisme.

 

Trei autovehicule au fost implicate, duminică seară, în accident, produs pe Drumul Naţional 22 Constanţa - Tulcea, în zona localităţii Mihai Viteazu, la kilometrul 146.

În urma impactului trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte cinci au fost rănite. Se pare că accidentul a avut loc în urma unei depăşiri neregulamentare, iar impactul a fost frontal între două autoturisme, un Chevrolet şi un BMW. Ulterior, resturi din a doua maşină au lovit cel de-al treilea autovehicul, scrie Mediafax.

În accident a murit femeia aflată la volanul Chevrolet-ului, soţul şi fiica ei, iar alte cinci persoane, din ambele maşini, au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

 

În zonă au fost trimise mai multe ambulanţe, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa fiind declanşat Planul Roşu de intervenţie. Acesta a presupus intervenţia tuturor instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unor accidente colective, calamităţi şi dezastre.