salarii bugetari

Guvernul are aproape gata proiectul legii salarizării prin care sunt prevăzute modificări, în medie de aproape 20%, pentru toate categoriile de bugetari, majorări pe care executivul vrea să fie aplicate în etape până în 2020. Potrivit proiectului consultat de Gândul, până în 2020 este preconizată o creştere de doar 100 de lei a salariului minim, care ar urma să ajungă la 1.350 de lei.

 

De asemenea, documentul prevede o îngheţare a actualizării pensiilor magistraţilor, parlamentarilor şi corpului diplomatic până la aplicarea integrală a legii. Creşterea cu doar 100 de lei a salariului minim în următorii patru ani nemulţumeşte sindicatele care trebuie să prezinte până luni un punct de vedere pe proiectul Guvernului.

Cel mai mic salariu de bază în sectorul bugetar ar urma să fie, în 2020, de 1.350 de lei, iar cel mai mare de 20.250 de lei, pentru funcţia cu cea mai mare reponsabilitate în stat,  raportul dintre salariul minim de bază şi cel maxim fiind de 1 la 15. Potrivit proiectului elaborat de guvern modificările salariale sunt generate de eliminarea suprapunerilor datorate majorărilor salariului minim, eliminarea diferenţelor salariale pentru aceeaşi funcţie care desfăşoară aceeaşi activitate, refacerea corelaţiilor între funcţii din domenii de activitate şi creşterile salariale de anul trecut.

Funcţionarii publici din administraţia centrală vor beneficia de o modificare medie a salariului de bază de 20%, faţă de momentul 2016, generată de eliminarea suprapunerilor salariale, eliminarea diferenţelor şi refacerea corelaţiilor între funcţii, se arată în documentul consultat deGândul. Astfel, cu majorarea de 10% din 2015, modificarea cumulată stabilită prin proiectul de lege va fi de 32%.

 

Funcţionarii publici de la nivel local vor înregistra, prin proiectul de lege, de o modificare medie a salariului de bază de 23%, generată de eliminarea suprapunerilor salariale şi a diferenţelor pentru aceeaşi funcţie. „În anul 2015, funcţionarii publici la nivel local au beneficiat de majorări salariale de 12% (OUG 27/2015) şi 10% (legea 294/2015). Modificarea salarială cumulată din 2015 şi prin proiectul de lege va fi de 51%”, se arată în documentul supus spre analiză sindicatelor, de către guvern. 

În cazul personalului din unităţile sanitare modificarea medie a salariului de bază va fi de 11%. După 100 de lei în plus la salariu şi o majorare de 25% în 2015, personalul din sistemul sanitar va avea, odată cu aplicarea noii legi, o modificare salarială cumulată de 46%.

„Personalul didactic  va beneficia prin proiectul de lege de o modificare medie a salariului de bază de 13%, generată de eliminarea suprapunerilor salariale, eliminarea diferenţelor salariale pe aceeaşi funcţie, refacerea corelaţiilor între funcţiile din acest domeniu care desfăşoară aceeaşi activitate, cât şi între domenii de activitate care au beneficiat de majorări salariale diferite în 2015, precum şi reducerea numărului de tranşe de vechime astfel încât acestea vor fi cuprinse între funcţia de debutant şi funcţia de vechime peste 25 de ani, păstrându-se nivelul de salarizare pentru vechimea de peste 40 de ani”, se arată în document.

 

Potrivit calculelor Guvernului, cu majorările de 25% aplicate anul trecut, prin proiectul de lege modificarea cumulată va fi de 43%, în acest domeniu.

În sectorul de apărare şi ordine publică, modificarea medie a salariului de bază ar fi de 32%. După creşterile de anul trecut, modificarea salarială ar urma să fie în total, prin proiectul de lege, de 45%. 

În cazul funcţiilor de demnitate publică, Guvernul vorbeşte de modificări în medie ale salariului de bază de 30%. Luându-se în calcul creşterile aplicate anul trecut. modificarea cumulată cu proiectul de lege este în total de 43% până în 2020.

 

Aplicarea legii ar urma să fie făcută etapizat astfel încât impactul bugetar net pe următorii patru ani să fie de 1124 miliarde de lei, în 2017, 1905 miliarde, în 2018, 2224 miliarde în 2019, şi 1700 de miliarde în 20120.

Modificarea salariului de bază pentru fiecare funcţie, grad, traptă profesională va fi stabilită în fiecare an, prin aplicarea unui procent asupra salariului de bază.

Veşti proaste pentru pensionarii de lux

Potrivit documentului Guvernului, în cazul în care salariile de bază avute în noiembrie 2016 sunt mai mari decât cele prevăzute în anexele legii, acestea se păstrează la nivelul lui noiembrie 2016.

Indemnizaţiile de şedinţă pentru consilierii locali şi judeţeni se părstrează la nivelul lui 2016, până la aplicarea integrală a legii. De asemenea, sumele forfetare ale senatorilor şi deputaţilor rămân la acelaşi nivel pentru următorii patru ani.

De asemenea, până la aplicarea integrală a prevederilor legii se suspendă actualizarea în funcţie de majorarea salariilor a pensiilor funcţionarilor publici parlamentari, a membrilor corpului diplomatic, ale judecătorilor, militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

Totodată, pensiile speciale ale parlamentarilor vor fi îngheţate până la aplicarea integrală a legii, iar diurna de deplasare va fi de 1% din indemnizaţia brută lunară, faţă de 2% cât este în prezent.
sursa: gandul.info