spot_img
- Publicitate -

Mircea Geoană: Dacă valul de imigranți continuă, ne vom trezi cu un număr tot mai mare de refugiați care vor încerca să intre ilegal în România

Data:

Președintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat la emisiunea Kilometrul 0, referitor la criza refugiaților, că se așteaptă ca anul acesta ca Europa să se confrunte cu un nou val de imigranți, care, dacă le este blocat accesul prin rutele tradiționale, ar putea ajunge în România. De asemenea, Mircea Geoană a criticat modul în care Uniunea Europeană a gestionat această criză și a spus că ne confruntăm cu o Europă tot mai „centrifugată, șovină și egoistă”.

- Publicitate -

Este continuarea celui mai mare val de migrație, imigrație, depinde de cum te uiți, pe care Europa l-a avut de la Al Doilea Război Mondial, probabil. Din păcate, pe teren, în pofida acestui armistițiu precar care început să funcționeze în acest weekend în Siria, dacă ne uităm la harta Orientului Mijlociu, condițiile nu sunt modificate, mi-e teamă că vom avea încă un an cu peste un milion de refugiați bătând la ușile Europei. La uși închise ale Europei, aceasta este marea diferență față de perioada precedentă. Inițial, Germania (era) țara cea mai populată și cea mai generoasă din punctul de vedere al beneficiilor sociale. Doamna Merkel a trebuit ușor, ușor să își schimbe atitudinea. Au introdus cote, Schengen-ul este o amintire. Avem mai mult decât controale la frontieră, avem practic niște coridoare de trecere. Austria, de exemplu, nu acceptă mai mult de 80 de refugiați pe zi. Între timp țările europene încep să se arate unele pe altele cu degetul. Viktor Orban vrea să facă un referendum. Mi-este teamă că acest val va continua și dacă drumul balcanic, care ne-a ocolit până acum, este blocat, este probabil ca suprasarcina să deverseze și să ne trezim și pe la noi cu un număr mai mare de refugiați care să încerce să intre ilegal în România, ocolind ruta tradițională”, a spus Mircea Geoană la Digi24.

Liderul PSRO a precizat că România va conștientiza în curând că nu este la adăpost de această criză cu care se confruntă Europa.

Cotele n-au funcționat, dacă ne uităm puțin în termen practici, România a preluat o mână de oameni. Sistemul nu funcționează, Europa pare să nu mai funcționeze. Unde te întorci e ceva gripat, la zona euro e ceva gripat, la Marea Britanie e ceva gripat, cu Grecia e ceva defect. Dacă ne uităm mai strategic la ce se întâmplă în Europa, cred că traversăm o perioadă de un uriaș risc. O Europă tot mai centrifugată, șovină, tot mai egoistă, tot mai puțin animată de un minim de ideal comun. Cum poți să ții împreună 28 de națiuni atât de diverse, dacă nu ai o brumă de ideal comun? Am senzația că cel mai prețios bun al nostru, care a fost ideea – poate iluzia – că putem crea un experiment al istoriei umanității diferit de cele precedente începe să se risipească. Și noi, în România, iluzia că suntem oarecum la adăpost de acest fel de crize cred că se va sfârși destul de curând și vom avea de înfruntat la granițele României cu tot mai mulți refugiați și trebuie să vedem dacă vom avea capacitatea să ne protejăm granițele”, a subliniat Mircea Geoană.

Demolăm Piața Centrală din Ploiești. Ce facem cu micile afaceri?

Consiliul Local Ploiești a votat „distrugerea” micilor afaceri românești din zona comercială Piața Centrală-Halele Centrale? Nu sunt genul care vede conspirații peste tot, ba chiar...
- Publicitate -

 

sursa: digi24.ro

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Cum poți deveni pilot de avion în Prahova, gratuit

În Prahova, la Aerodromul Strejnic, își desfășoară activitatea Școala...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

VIDEO – Momentul accidentului de tren din Bușteni

Un accident s-a produs miercuri seara pe o trecere...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Primele informații despre programul showului auto de la Hipodromul Ploiești

Așteptată cu mare interes, ediția a treia a evenimentului...

Cum te „ascultă” mașina ta?

Președinta Comisiei pentru Apărare din Senat, senatoarea Nicoleta Pauliuc...

Efectul închiderii DN 1A, la Blejoi. Blocaje la ieșire din Ploiești

Începând de miercuri, 23 aprilie și până joi, 1...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...

Demolăm Piața Centrală din Ploiești. Ce facem cu micile afaceri?

Consiliul Local Ploiești a votat „distrugerea” micilor afaceri românești...

Cum era să-mi ratez vacanța din cauza unui șofer de Uber

Știi cum e să îți strici o întreagă vacanță...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Festivalul Neversea, ediția 2025, a fost anulat

Festivalul Neversea nu va mai avea loc anul acesta....

Jumătate de țară, sub cod de vijelii. Vremea la Ploiești

Jumătatea vestică a țării se află miercuri, până la...

Zi de doliu național în România

Guvernul va decreta sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu...

INCDFP: Șase cutremure în România în ultimele 24 de ore

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului...
- Publicitate -

Altex se pregătește să preia Bricostore România

Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a autorizat tranzacția...

Șase cutremure în România în opt ore

Datele furnizate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare...

Când se termină minivacanța de Paște și când va fi următoarea

Anul acesta Paștele Ortodox și cel Catolic s-au sărbătorit...