- Publicitate -

Sfaturi pentru șoferi de la polițistul Facebook. Apar și în cartea lui

Toată lumea care are cont de Facebook îl cunoaște pe proaspătul scriitor și om al legii Marian Godină. Acesta a impresionat audiența, atât prin poveștile pe le-a împărtășit cu noi toți, dar și prin modul în care le așterne.

În cartea sa „Flash-uri din sens opus”, Marian Godină îți oferă o serie de sfaturi despre ce comportament ar trebui să adopți atunci când ești oprit de un om al legii.

- Publicitate -

„Nu dă bine să faci pe prostul, iar asta sigur îl va deranja pe polițist. Așadar, o replică mai bună ar fi "știu de ce m-ați oprit".

Aceasta merge la fix cu un zâmbet, indiferent de sex și de vârstă”, scrie polițistul în cartea sa.

- Publicitate -

În plus, apelativul „sefu” nu este indicat chiar dacă ai senzația că vei reuși cu această lingușire.
sursa: .auto-bild.ro

 

 

„Evitați apelativul ‘șeful’. Mi se pare că denotă incultură și este o formă de lingușire care nu-și are rostul. Nici nu am cunoscut vreun coleg căruia să-i placă să i se spună așa, decât șefilor, dar ei sunt șefi”, este un alt sfat oferit de Marian Godină.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

„Vom muri de foame”: fermierii avertizează că acordul Mercosur poate distruge agricultura României

Sâmbătă, 17 ianuarie 2025, Uniunea Europeană a semnat cu...

Etajul ilegal de la White Tower, încă în picioare. Cum explică Primăria Ploiești situația

La aproape doi ani de la descoperirea neregulilor, etajul...

Primăria blocată total în comuna Lapoș, Prahova, după un dosar de corupție: „Nu mai are cine să lucreze”

Comuna Lapoș a ajuns într-o situație fără precedent în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -