spot_img
- Publicitate -

Decizie bombă: interceptările SRI sunt ilegale! Ce se întâmplă cu dosarele de corupție

Data:

O decizie a Curţii Constituţionale riscă să arunce în aer dosarele din România în care sunt probe obţinute prin supraveghere tehnică de alte „organe specializate” decât cele de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei. Cu alte cuvinte, probe obţinute prin interceptări ale SRI, chiar şi cu mandat de la judecător, pot fi considerate nelegale, după ce judecătorii constituţionali au decis că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală, referitor la punerea în executare a mandatului nu respectă legea fundamentală. „În 2014 au fost puse în executare 42.263 mandate de supraveghere tehnică şi 2.410 ordonanţe aparţinând structurilor Ministerului public şi DNA”, se arată în raportul SRI pe 2014, depus la Parlament. Specialiştii consultaţi de Gândul susţin că în acest moment probele obţinute prin supraveghere tehnică de organe ale statului, altele decât cele prevăzute explicit în lege, pot fi considerate nule. 

- Publicitate -

 

Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică din timpul cercetării penale, mai exact articolul care arată cine execută această supraveghere (interceptări ale comunicaţiilor, înregistrări audio-video ambientale).

Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituţional. Articolul respectiv arată că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

 

„Curtea a constatat că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) conform cărora România este stat de drept, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt garantate. De asemenea, sintagma supusă controlului nu respectă condiţiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, întrucât nu permite subiecţilor de drept să determine care sunt organele specializate ale statului abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor”, arată CCR.

- Publicitate -

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un proces al Secţiei I Penale de la Tribunalul Bucureşti.

Specialiştii consultaţi de gândul susţin că în acest moment probele obţinute prin supraveghere tehnică de alte organe ale statului, altele decât cele prevăzute explicit în lege pot fi considerate nule.

Potrivit acestora, judecătorii, dar şi părţile pot invoca, chiar şi înainte de publicarea motivării CCR, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi încălcarea drepturi şi libertăţile cetăţenilor, dreptul la viaţă privată, recunoscut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care se aplică direct în legislaţia românească peste codul de procedură penală.

- Publicitate -

De asemenea, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, orice probă culeasă altfel decât de cei prevăzuţi explicit în lege va fi considerată nelegală, deci nu se va putea folosi.

Potrivit ultimului raport al SRI depus la Parlament, cel pentru 2014, Serviciul a pus în acel an „ în executare 42.263 mandate de supraveghere tehnică şi 2.410 ordonanţe aparţinând structurilor Ministerului public şi DNA”, se arată în raportul SRI pe 2014, depus la Parlament.

Cine a dat sistemul interceptărilor peste cap: un grup de iranieni şi turci care spălau bani prin sistemul „Hawalla”

- Publicitate -

Cutremur de 4,1 grade Richter în România

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământul (INCDFP) a anunțat că, vineri seară, s-a produs un nou cutremur în România. Seismul a...

Sesizarea la CCR a fost făcută de acuzaţii dintr-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală, care au fost deja condamnaţi în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, iar Curtea de Apel a decis rejudecarea dosarului. Este vorba despre o grupare de turci, iranieni şi chinezi care spălau bani prin firme din marile complexe angro Dragonul Roşu, Niro sau Sir, în perioada 2005-2006, ei fiind arestaţi în 2006.

În perioada respectivă, spuneau anchetatorii, gruparea ar fi trimis în Turcia 5 milioane de euro.

Cei care au sesizat Curtea sunt Hosseini Seyed Mehdi, Nalini Noori, Nalini Ziya, Altas Ferit, Etemad Razlighi Akbar, Guan Zhuhua, Inan Zulfukar (Zulfikar sau Zulkifar), Khanmohammadi Mohammad, Khanmohammadi Reza (fost Reza Khan Mohammadi Hezaveh), Korkmaz Yusuf, Ozer Hakan şi Yakupoglu Recep.

- Publicitate -

Aceştia ar fi alimentat sistemul neoficial de transfer de bani „Hawalla”, folosită în lumea arabă, prin care banii se dau pe încredere, prin „brokeri”. Practic, banii nu se mişcă de la o persoană la alta, ci brokerii din sistem se ocupă de transferul de bani. Cineva vine la brokerul X şi spune că vrea să-i trimită o sumă de buni cuiva din altă localitate, iar brokerul X apelează la un alt broker, din cealaltă localitate, care îi eliberează banii destinatarului. Cei doi brokeri se reglează între ei în ce priveşte banii.

Câţiva dintre cei judecaţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în vama Giurgiu, încercând să scoată din ţară 240.000 de euro.

sursa: gandul.info

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Cum se vede Ploieștiul de sus. Zbor deasupra orașului

Aproape de Ploiești, în Strejnic, se află Aeroclubul Teritorial...

Imagini cu un șofer ”sinucigaș” care umblă liber prin Ploiești

Poate că mulți dintre voi consideră titlul acestui articol...

Maestrul Titi Tudor, în lacrimi în Joia Mare. ”Mă las, renunț la tot!”

Într-o zi în care liniștea ar trebui să domnească,...

Cât mai durează coșmarul șoferilor de pe DN 1A, la podul din Blejoi

A trecut un an de când au început reparațiile...

Primarul absolvent de Teologie care deszăpezește singur comuna

De la Teologie la șantier: Primarul din Tătaru face...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cum se vede Ploieștiul de sus. Zbor deasupra orașului

Aproape de Ploiești, în Strejnic, se află Aeroclubul Teritorial...

Cutremur de 4,1 grade Richter în România

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământul...

Seară magică. Olimpicii informaticii, fascinați de cerul Ploieștiului

Într-un moment de pauză dintre algoritmi și coduri, participanții...

Bărbat dat dispărut la Ploiești. L-ați văzut?

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, Bontea...

Cum să nu iei țeapă când îți planifici vacanța online?

Președinta Comisiei pentru Apărare din Senat, senatoarea Nicoleta Pauliuc...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum, se poate și la Ploiești?

Primăria Ploiești anunță începerea unei acțiuni importante pentru siguranța...

Mârlănia unor oameni în costum

Cum exprimarea pe rețelele de socializare este (încă) liberă,...

Dr. Vâjeu: Sistemul de sănătate din Franța versus România

Doctorul Ciprian Vâjeu, medic ortoped specializat în chirurgia coloanei...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cutremur de 4,1 grade Richter în România

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământul...

Doliu în lumea filmului românesc. A murit actița Julieta Szönyi

Actrița Julieta Szönyi, cunoscută publicului din peliculele „Toate pânzele...

Cauza infiltrațiilor de apă din Barajul Valea cu Pești

Pe internet au început să circule informații cu privire...

Călin Georgescu, criticat pentru mesajul ”Hristos a Înviat!”

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, a transmis un...
- Publicitate -

Cum arată primul tren modernizat prin PNRR

CFR Călători anunță că pe ruta București Nord –...

Când ajunge în România Lumina Sfântă de la Ierusalim

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, de Paște,...

Doi medici tineri, rezidenți la un spital din Iași, au murit în condiții neclare

Doi medici tineri, rezidenți la Institutul de Gastroenterologie și...

S-a redeschis cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari

Cetatea Poienari, considerată ”adevărata cetate a domnitorului Vlad Țepeș”,...