Diferentele uriase dintre un spital privat si unul de stat. Ce obligații au pacienții și vizitatorii

Nimeni nu sta mai mult de un sfert de ora, in vizita la un bolnav grav si obligatoriu, trebuie sa poarte halat si botosei de protectie. In salon, nu sunt mai mult de doua paturi, iar pacientii trebuie sa faca dusuri obligatorii la internare, cu solutii antiseptice. Dezinfectante se gasesc la discretie si este incurajata folosirea lor. Este drept ca numarul bolnavilor tratati la privat este incomparabil mai mic decat cel de la stat.

Odata intrat in acest spital privat, bolnavul isi lasa deoparte hainele de acasa si primeste pijamale sterile. Holurile si saloanele sunt curatate de 5 ori pe zi cu solutii speciale. In blocurile operatorii regulile sunt si mai stricte.

Un studiu european arata ca doar 10% dintre spitalele de stat, din 30 de tari, folosesc dezinfectat fara sa faca economie.

In acest spital privat, doar pentru blocurile operatorii se folosesc 10 l de solutii antiseptice concentrate in fiecare luna.

Medic: ''Curatenia se face doar de personalul nostru intern care este specializat si bine instruit, dupa un protocol cu substante care sa distruga germenii si sa impiedice proliferarea lor.''

In plus, circuitele bine stabilite in spital interzic apartinatorilor, dar si bolnavilor sa se plimbe peste tot. Vorbim despre reguli total diferite fata de spitalele publice unde poti umbla nestigherit inclusiv prin salile de terapie intensiva.

Regulile sunt respectate si de prietenii sau rudele care viziteaza pacientii. nimeni nu intra in spital fara halat si botosi de unica folosinta, iar vizitele pot dura intre 15 minute si cateva ore, in functie de spital.

Medic: ''Cei care vin in vizita primesc o cartela de acces care le permite sa mearga doar pe sectia unde au nevoie.''

Si intr-un alt spital privat normele de curatenie sunt litera de lege.

Diferenta o face si faptul ca in cladirile nou construite au fost respectate norme clare de igiena si protectie. Peretii sunt zugraviti cu lavabila cu ioni de argint antibacteriana, iar in zonele critice salile au centrale proprii de sterilizare a aerului cu filtre speciale. Dezinfectarea se face zilnic.

In tarile Uniunii Europene 4,1 milioane de pacienti devin victimele infectiilor intraspitalicesti, in fiecare an. Potrivit Centrului European pentru prevenirea si controlul bolilor transmisibile, intre 20 si 30 % dintre infectiile nosococomiale pot fi prevenite prin igiena intensiva si programe de control.

Cele mai multe infectii se raporteaza insa in Statele Unite ale Americii, pentru ca acolo pacientii sunt urmariti si de asiguratori care in cazul unei infectii nosocomiale nu platesc spitalului serviciile medicale.

Intre timp noi ramanem tara spitalelor care arata ca un bazar, un loc unde nimeni nu respecta nicio regula si unde mizeria este ascunsa sub pres.
sursa: stirileprotv.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău