Compania națională Romarm, cel mai important producător şi exportator de produse militare din România, a anunțat recent că va dezvolta un vehicul terestru fără pilot, supranumit UGV- unmanned ground vehicle. Va fi practic o mașină de luptă cu telecomandă, o dronă terestră ce va putea fi folosită la multiple misiuni militare.
Produsul este dezvoltat de Romarm, în colaborare cu partenerii din România și din Germania și va intra în producție din toamnă. Costurile totale de producție ajung aproape la un milion de euro.
UGV poate fi folosită atât pentru transport de echipamente, persoane rănite, cât și pentru testarea terenurilor pe câmpul de luptă.
”Poate fi folosită pentru multiple misiuni. În primul rând, ar putea fi utilizată de Armata Română pentru transportarea bagajelor și echipamentelor militarilor, pe front sau oriunde este necesar. Produsul poate fi folosit și pentru transportul de persoane rănite, dacă este nevoie”, a afirmat, pentru wall-street.ro, Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al Romarm și președintelele Organizației Patronale ”Industria de Apărare” (OPIA).
