CFR Călători a anunțat suplimentarea, timp de zece zile, a trenurilor care vor circula spre Constanța și Mangalia. CFR recomandă călătorilor să cumpere biletele din timp.
CFR Călători a precizat că în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai va suplimenta trenurile spre litoral cu ocazia minivacanței de 1 mai.
Astfel, în această perioadă, vor fi legături spre Constanţa şi staţiunile de la mare, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iaşi, Buzău, Oradea.
CFR Călători a precizat că, în zilele cu trafic crescut, va pune la dispoziția călătorilor capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării.
CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cât mai din timp a biletelor, fie online, fie din gări.