Cetatea Poienari, considerată ”adevărata cetate a domnitorului Vlad Țepeș”, a fost redeschisă pentru turiști.
Cetatea se află în comuna Arefu, județul Argeș, lângă DN 7C – Transfăgărăşan, pe un vârf de munte, la intrarea în Cheile Argeşului.
Pentru a ajunge la cetatea din secolul al XIV-lea, turiștii trebuie să urce 1.480 de trepte amenajate pe versant, prin pădure.
Odată ajunși la cetate, turiștii pot face un tur printre zidurile cetății. Priveliștea este fabuloasă asupra Văii Argeșului și a Munților Făgăraș.
Cetatea a fost închisă timp de trei ani pentru lucrări de consolidare și conservare finanțate din fonduri europene.
Cetatea Poienari poate fi vizitată după următorul PROGRAM:
Zilnic: între 10:00 – 18:00
Ultimul grup urcă la ora 17:00
Prețul biletului de intrare este 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru elevi, studenți, pensionari.
Biletele pot fi achiziționate atât fizic, de la cetate, cât și online, prin cardul turistic – ARGES TURIST PASS.