Patru inspectori de la ANAF ar putea fi puşi sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri faţă de grupul de firme Nordis, deşi constataseră încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli, potrivit datelor din referatul DIICOT prin care procurorii au solicitat arestarea preventivă a cuplului Laura Vicol – Vladimir Ciorbă, scrie Agerpres.
Conduita inspectorilor a ieşit la iveală abia după ce DIICOT a cerut informaţii de la ANAF cu privire la controalele efectuate la firmele din grupul Nordis, potrivit digi24.ro.
Inspectori ANAF trec cu vederea transferuri suspecte de 40 milioane lei
La solicitarea DIICOT, Direcţia Generală Antifraudă a transmis procurorilor că societăţile NORDIS MANAGEMENT SRL, LAMPP BUILDING SRL şi MBG IDEAL MANAGEMENT SRL au constituit obiectul unor controale antifraudă.
În perioada 25.11.2021 – 31.01.2022, inspectorii F.A.-D. şi G.M. au efectuat un control la NORDIS MANAGEMENT SRL având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate şi persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie. Cu această ocazie au fost identificate valori foarte mari, de peste 40.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societăţii, preponderent de către Vladimir Ciorbă, Marian Ivan şi Gheorghe Poştoacă.
Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operaţiuni, respectiv contracte de cesiune prin care părţi sociale deţinute la NORDIS HOTEL SRL de către persoanele menţionate, în valoare nominală de 10 lei, erau vândute către NORDIS MANAGEMENT SRL cu preţul de 1.900.000 euro/acţiune, fiind puse la dispoziţie mai multe documente, inclusiv o hotărâre AGA vizând valoarea estimată de peste 200.000.000 euro a societăţii NORDIS HOTEL SRL.
A fost întocmit un proces-verbal de control, unde la capitolele II (Prevederi legale încălcate) şi III (Consecinţe şi măsuri dispuse în timpul controlului) nu s-a consemnat nimic. Deşi se analizează şi observă operaţiuni de valori foarte mari de transferuri din conturile societăţilor în conturile unor persoane fizice cu titlu de avansuri în trezorerie, nu se constată nicio încălcare a legii şi nu se dispună nicio măsură. Din partea societăţii controlate a participat Vladimir Ciorbă.
Bani pe persoană fizică
În perioada 25.11.2021 – 31.01.2022, cei doi inspectori au efectuat un control la Lampp Building Project (fostă NORDIS BEST CONSTRUCT SRL), având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate şi persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie.
Au fost identificate valori foarte mari, de peste 16.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societăţii, preponderent de către Vladimir Ciorbă. Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operaţiuni – contracte de cesiune prin care părţi sociale deţinute la NORDIS HOTEL SRL de către persoanele menţionate, în valoare nominală de 10 lei, erau vândute către Lampp Building Project cu preţul de 1.900.000 euro/acţiune, fiind puse la dispoziţie mai multe documente, inclusiv o hotărâre AGA vizând valoarea estimată de peste 200.000.000 euro a societăţii NORDIS HOTEL SRL.
S-a încheiat un proces – verbal de control, dar nu s-a consemnat nimic. În perioada 25.11.2021 – 31.01.2022, aceiaşi inspectori au efectuat un control la MBG IDEAL MANAGEMENT SRL având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate şi persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie.
Controlul s-a efectuat la sediul social al societăţii NORDIS MANAGEMENT SRL. Cu această ocazie, au fost identificate valori foarte mari, de peste 13.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societăţii, preponderent de către Ivan George – Marian.
Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operaţiuni, şi anume o factură de stornare pentru servicii neprestate către NORDIS MANAGEMENT SRL în valoare de 10.300.000 lei, respectiv un contract de cesiune care are ca obiect tot părţi sociale deţinute la NORDIS HOTEL SRL care justifică returnarea către Ivan George – Marian a sumei de 9.564.814 lei. S-a încheiat un proces verbal, dar nu s-a consemnat nimic.
Citește articolul integral pe digi24.ro.