Pompierii dâmbovițeni au intervenit sâmbătă seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul căminului cultural din localitatea Puntea de Greci, locul unde este organizată o secție de votare.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești și pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, pentru asigurarea măsurilor de siguranță publică și lichidarea incendiului.
Garda de Intervenție Vișina a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, Detașamentul de Pompieri Găești a trimis două autospeciale de stingere, iar Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi.
Focul a cuprins acoperișul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Totodată, au fost afectați și 10 metri pătrați din tavanul din rigips.
Nu au fost înregistrate persoane rănite, fiind doar pagube materiale.
Locația este era alocată secției de vot nr. 333.
Pe durata intervenției, Materialele s-au aflat sub paza polițiștilor, la unitatea administrativ teritorială din localitate.
Instituția Prefectului Dâmbovița și Autoritatea Electorală Permanentă – Direcția Județeană Dâmbovița au identificat un alt spațiu, în incinta Grădiniței Puntea de Greci, unde a fost amenajată o nouă secția de vot și unde vor fi lăsate materialele electorale sub supraveghere.
Cum ți se pare subiectul?