- Publicitate -

Familia unui elev din Iași a reușit anularea în instanță a unei note de 1

Familia unui elev din Iași a reușit anularea în instanță a unei note de 1, primite la ora de muzică. Părinții au explicat că băiatul a scris notele muzicale gresit și nu că a încercat să copieze. A fost chemat ca martor și un expert din Ministerul Educației, potrivit digi24.ro.

Elevul, care învață la Colegiul Național din Iași, a primit nota 1 la muzică după ce a scris notele muzicale cu un rând mai sus.

- Publicitate -

Nemulțumiți, părinții au solicitat reevaluarea, însă atât conducerea școlii, cât și Inspectoratul Școlar au considerat că nota 1 este cea meritată. Părinții au decis să se adreseze instanței, iar judecătorii au decis anularea notei și ștergerea ei din catalog.

Decizia a fost luată pentru că elevul a fost evaluat pentru materie de clasa a 5-a, el fiind în clasa a 6-a la momentul testării și nu a mai contat dacă a știut sau nu.

- Publicitate -

Simplul fapt că materia era din anul precedent și nu predată recent a fost un motiv suficient pentru instanță încât să anuleze nota. Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel de conducere a școlii.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Nae Constantin, despre situația de la Petrolul: „ După zece ani, problemele sunt aceleași!”

Nicolae Constantin este antrenorul care a promovat-o pe Petrolul...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -