Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a revenit în atenția opiniei publice cu o nouă declarație controversată. Acesta a fost întrebat în timpul unei emisiuni radio de o enoriașă ce trebuie să facă o femeie care este abuzată psihologic de soț?
”După mulţi ani de căsătorie s-a întărit convingerea că cel de lângă mine nu are empatie, aş putea spune că am fost abuzată psihologic. Din cauza lipsei de empatie, în momentele de bucurie, el mi-a adus supărare imediată, iar în momentele în care aveam nevoie de sprijinul lui moral, nu m-a susţinut. Există vindecare? Care este soluţia?”, au fost întrebările adresate de o femeie arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, la postul de radio la care acesta răspunde, cu regularitate, întrebărilor enoriaşilor, potrivit Știrilor Pro TV.
”Poate exista şi vindecare, dar dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu”, i-a răspuns Teodosie femeii.
Citește și ÎPS Teodosie cere despăgubiri de aproximativ 30.000 de euro de la Universitatea Ovidius din Constanța