- Publicitate -

Adolescentă de 17 ani din Caracal, descoperită alături de un tânăr după ce ar fi anunțat că este sechestrată

Data:

Distribuie articolul:

O adolescentă în vârstă de 17 ani dată dispărută a anunţat prin SMS că ar fi ţinută împotriva voinţei sale într-o locuinţă din Caracal.

- Publicitate -

În urma cercetărilor, polițiștii au găsit-o pe fată teafără într-un imobil din Corabia, împreună cu un tânăr de 18 ani.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţia din Caracal a fost sesizată de către un reprezentant al CSRC Sf. Nicolae, Caracal, cu privire la faptul că minora, în vârstă de 17 ani, ar fi trimis un sms prin care sesiza faptul că este ţinută împotriva voinţei sale într-un imobil din municipiul Caracal.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, cercetările fiind continuate pentru depistarea minorei.

- Publicitate -

În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţişti, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale Olt, în cursul aceleiaşi zile, a fost localizat terminalul de pe care a fost transmis sms-ul.

Minora a fost depistată împreună cu un tânăr de 18 ani, într-un imobil nelocuit din oraşul Corabia”, au anunţat poliţiştii.

Fata a declarat anchetatorilor că, în perioada cât a lipsit, nu a fost victima vreunei infracţiuni. Ea a fost încredinţată personalului din cadrul CSRC Sf. Nicolae.

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cei doi bărbați din Târgșoru, care și-ar fi tâlhărit prietenul, au fost arestați preventiv

Cei doi suspecți care și-ar fi tâlhărit prietenul în...

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...

A dispărut o bandă de circulație de pe Bulevardul Indepnendenței din Ploiești după noile marcaje rutiere [VIDEO]

Marcajele rutiere efectuate pe tronsul recent reabilitat al Bulevardului...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...
- Publicitate -