Pensionarea anticipată pentru persoanele care au lucrat în orașe poluate este desființată de noua lege a pensiilor, care intră în vigoare la 1 septembrie 2024.
Potrivit noii legi, prevederile care permiteau reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani pentru cei care au lucrat în zone afectate de poluare au fost eliminate.
Mai mulți senatori și deputați din Brașov au susținut, în Parlamentul României, un proiect prin care persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în orașe poluate, ori au depus muncă solicitantă, să poată ieși la pensie cu doi ani mai devreme, fără ca veniturile să le fie afectate.
Legea care intră în vigoare la toamnă va anula toate aceste demersuri.
În aceste condiții, pentru a beneficia de reducerea cu 2 ani a perioadei de muncă înainte de ieșirea la pensie, cei care au muncit în aceste zone ar trebui să se pensioneze înainte de 1 septembrie, anul acesta, pe vechea lege.