spot_img
- Publicitate -

Aproape 1000 de permise de conducere reținute în ultimele în 24 de ore, în urma acțiunilor la nivel național

Data:

Polițiștii au reținut 996 de permise de conducere, în numai 24 de ore, dintre care 144 pentru consum de alcool și 20 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

- Publicitate -

„În cursul zilei de ieri (sâmbătă – n.r.), structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.172 de evenimente, 2.666 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.506 fiind situații de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 820 de posibile infracțiuni, aproximativ 27% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 224 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 221 de fapte penale”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

- Publicitate -

Polliţiştii au organizat razii şi în Bucureşti, ocazii cu care au reuşit să depisteze mai mulţi şoferi care conduceau în timp ce se aflau sub influenţa unor substanţe interzise. Astfel, un şofer a fost prins drogat la volan cu o substanţă extrem de periculoasă. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, după o razie de amploare în Bucureşti. De altfel, nu a fost singurul conducător auto care a consumat substanţe interzise. În ciuda acţiunilor făcute de poliţiştii rutieri în ultima perioadă, specialiştii de la INML s-au plâns că aparatele de testare pe care le folosesc sunt vechi de aproape 20 de ani şi nu pot detecta toate substanţele de pe piaţă.

Totodată, reprezentanţii MAI au anunţat că au fost depistate 25 de persoane urmărite național sau internațional, iar pentru 63 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

„În urma acțiunilor desfășurate pe linie rutieră, polițiștii au reținut 996 de permise de conducere, dintre care 144 pentru consum de alcool și 20 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

- Publicitate -

Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost retrase 429 de certificate de înmatriculare. Tot ieri (sâmbătă-n.r.), polițiștii și jandarmii au constatat 13.393 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 5,5 milioane de lei.

La rândul lor, pompierii au efectuat 53 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 14 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 233 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 602.000 de lei”, se menționează în comunicat.

Dintre misiunile pompierilor, 1.267 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 117 pentru stingerea de incendii și opt pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate patru persoane.

- Publicitate -

Programul Rabla 2025. Care este valoarea ecotichetelor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis noi detalii privind programul Rabla din 2025. Valoarea ecotichetelor, dar și bugetul alocat pentru acest an vor fi...

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 6 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate tot atâtea persoane.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Reacții după decizia CA Ploiești. Șoșoacă: „Se dărâmă șandramaua”

După decizia Curţii de Apel Ploieşti care a decis...

Reacția BEC după suspendarea anulării prezidențialelor din 2024

După hotărârea Curții de Apel Ploiești, care a suspendat,...

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Programul Rabla 2025. Care este valoarea ecotichetelor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis noi detalii privind...

Contract AUR pentru lobby în SUA. AEP a demarat verificări

Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a declarat pentru HotNews că...

Guvernul declară zi de doliu național în memoria Papei

Papa Francisc s-a stins din viață luni, 21 aprilie,...

Festivalul Neversea, ediția 2025, a fost anulat

Festivalul Neversea nu va mai avea loc anul acesta....
- Publicitate -

Jumătate de țară, sub cod de vijelii. Vremea la Ploiești

Jumătatea vestică a țării se află miercuri, până la...

Zi de doliu național în România

Guvernul va decreta sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu...

INCDFP: Șase cutremure în România în ultimele 24 de ore

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului...

Altex se pregătește să preia Bricostore România

Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a autorizat tranzacția...