- Publicitate -

Un tânăr din Săcele și-a ucis ambii părinți în bătaie

Un tânăr din Săcele este cercetat de autoritățile brașovene după ce miercuri dimineață a sunat la 112 pentru a mărturisi că și-a ucis părinții în bătaie.

Potrivit IPJ Brașov, apelul a fost înregistrat în jurul orei 08.50. Tânărul cercetat pentru săvârșirea faptei are doar 24 de ani.

- Publicitate -

„Față de sesizarea primită, la adresa indicată s-a deplasat, de îndată, un prim echipaj de poliție, care a constatat că aspectele de violență sesizate se confirmă, au identificat și imobilizat persoana bănuită și au stabilit, de asemenea, că cele două victime nu prezintă semne vitale.

Ca urmare a acestui fapt constatat, s-a constituit o echipă cemplexă de cercetare, formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Brașov, ai Serviciului Criminalistic și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele care, la acest moment, efectuează activități specifice de cercetare la fața locului.

Precizăm că persoana prezumată ca fiind autorul se află în custodia Poliției Brașov”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Revizie parțială la Petrobrazi: singura rafinărie funcțională din România își reduce producția de carburanți

În plină criză petrolieră, declanșată de războiul din Orientul...

De 16 ani, în Ploiești: cum a construit Daniela Gheorghe cabinetul de optometrie Clarity Vision

În Ploiești, la Piața 9 Mai, pe Aleea Vitioarei,...

Ploiești, fără păcănele! Câți bani s-ar pierde din impozitul pe venit, dacă ar dispărea sălile de jocuri

Campania „Ploiești, fără păcănele!”, demarată de Observatorul Prahovean, își...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -