Marcel Șerbuc a fost audiat în cazul crimei din Berceni, în care o fetiță de 12 ani a fost ucisă, iar apoi trupul a fost ascuns sub pat. Suspectul a povestit cum s-a produs omorul.
Ilie Marcel Şerbuc, de 37 de ani, este acuzat că a ucis-o pe fetiţa concubinei sale şi a ascuns-o într-o canapea. El a fost adus în țară în urmă cu două zile sub escortă din Olanda şi dus la audieri.
Trupul fetei de 12 ani a fost găsit, în luna iunie, într-un sac, ascuns într-un apartament din Berceni.
Ilie Marcel Şerbuc a declarat că fata de 12 ani l-a lovit, iar el a ripostat, lovind-o peste față. În acel moment, victima s-a dezechilibrat și s-a lovit de cadă, scrie adevarul.ro.
În urma loviturii, fata a început să sângereze pe gură, iar el s-a speriat, a luat un șiret și a strangulat-o. Ulterior, bărbatul a curățat casa, a pus cadavrul în saci și l-a ascuns sub pat.
După comiterea crimei, suspectul a luat bijuteriile victimei și le-a amanetat.
Joi, 24 august, au avut loc primele audieri ale suspectului, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.