Compania aeriană Wizz Air anunță noi anulări de zboruri pe anumite rute, în perioada următoare. Aceste anulări, susține compania, sunt cauzate de verificările în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney.
Astfel, compania Wizz Air a anunțat printr-un comunicat că pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.
„Wizz Air anunță că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații.
Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare. În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenție de turism, fie ea și online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare. Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privința e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.
Wizz Air își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră” este comunicatul integral al companiei.
În ultima perioadă mii de pasageri Wizz Air, printre care mulți prahoveni, au fost afectați de întârzierile și anulările pe care compania aeriană le „practică”. Din păcate, conform comunicatului, perioada de anulări continuă…
